Un număr de 16 copii de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi duşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu a declarat că mai mulţi copii de la şcoala din comuna Strunga s-au simţit rău după ce au consumat alimente şi că a fost necesară trimiterea mai multor ambulanţe şi a unui echipaj SMURD pentru a fi aduşi la Iaşi.
”Manifestările erau de tip greaţă, vărsături. Au fost trimise de la Iaşi mai multe ambulanţe. Totodată, a fost trimis maşina SMURD pentru victime multiple, pentru a putea fi preluaţi mai mulţi. Numărul solicitărilor a ajuns la 16. Este vorba de o enterocolită acută. Sperăm să fie un episod de scurtă durată şi să nu fie probleme. Cei 16 copii vor fi aduşi la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi pentru investigaţii”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.
Surse medicale au declarat pentru Libertatea că, din primele informații, elevii au mâncat sendvișul primit în școală prin programul „Masa sănătoasă”, iar printre alimente se numără și șnițele. Programul Național Masa Sănătoasă este o inițiativă guvernamentală lansată în 2024 cu scopul de a oferi o masă caldă sau un pachet alimentar elevilor și preșcolarilor din România, pe perioada anului școlar, în limita unei valori zilnice de 15 lei de elev.
0 Comentarii