Web Analytics

articol scris miercuri, 12 octombrie 2016

Dr. Costin Matei: „Dintre colegii mei de grupă, doar unul a rămas în ţară”

# Exodul. Medici argeşeni care au dat România pe Germania (2)

România pierde anual câteva sute de medici, oameni dezamăgiți de sistemul sanitar național, care aleg să profeseze într-o țară care știe să-l respecte și pe pacient, și pe cel care-l tratează, în care simt că pot face cu adevărat medicină și în care pot uita de lipsuri. Jurnal de Argeș vi l-a prezentat, recent, pe George Crivac, argeșeanul care a plecat să facă neurologie de vârf în Germania, inițiatorul unui grup care funcționează pe Facebook, grup ce numără peste 4000 de medici care au plecat sau vor să plece în Germania – dintre care câteva sute sunt argeșeni. Ne-am propus să vă spunem poveștile unora dintre cei care s-au lovit de realitatea cruntă a sistemului sanitar românesc și au decis să facă acest pas, în exodul îngrijorător pe care autorităţile din ţară îl privesc mult prea senin. Costin Matei este unul dintre ei: are 27 de ani, este argeşean şi a plecat în Germania în 2014, imediat după ce a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, chiar înainte de rezidențiat.

„Era o atmosferă sumbră prin spitale, iar noi, ca studenţi, nu prea simţeam că suntem suficient de stimulaţi, la facultate nu prea eram băgați în seamă și cam toată lumea vorbea de plecare. Pe mine m-a motivat şi această conjunctură. Aproape toți din grupa mea de la facultate voiau să plece. Nu vedeam România ca o ţară în care să-ţi faci rezidenţiatul, în care să câştigi viitorul… În septembrie mi-am dat licența, iar în ianuarie eram deja în Germania… A fost, cumva, şi gândirea de grup. De fapt, dintre colegii mei, doar unul a rămas în țară”, povestește, pentru Jurnal de Argeș, Costin Matei.
Era familiarizat cu sistemul sanitar german pe care îl cunoscuse în anul 6 de facultate și realiza foarte bine cât de mare este diferența între Germania și România, când vine vorba de domeniul sănătate.

„Începutul a fost foarte, foarte greu, mai ales că eram singur”

„În 2013, făcusem practică  într-un spital german și primisem o propunere să continui acolo după absolvire. Așa am și făcut. Am stat la spitalul respectiv două luni, pentru că avem nevoie de o hârtie – renumitul Approbation, referitor la dreptul de practică – iar din luna martie, m-am mutat la un alt spital. Într-adevăr, începutul a fost foarte, foarte greu, mai ales că eram singur. Ulterior, am reuşit să-mi atrag nişte colegi din grupă pe aici, prin zonă, și e altceva, pentru că ne susținem reciproc”, mai spune Costin Matei.
Lucrează la Spitalul Alexianer din Krefeld. Remunerația pe care o primește, condițiile de muncă, accesul la informație, respectul pe care-l primește, îi confirmă în fiecare zi că a făcut alegerea corectă.
„E o diferenţă mare, care s-a simţit mai ales la început, prin  compararea veniturilor unui rezident din România, cu ale unui rezident din Germania. Am făcut doi ani şi jumărate de psihiatrie, iar acum fac un an de neurologie în cadrul rezidenţiatului. O să lucrez ca psihiatru”,  spune Costin Matei.
Speră ca, în câțiva ani, România să mai reducă din handicapul  care o desparte de Germania în ceea ce privește sistemul sanitar, singura soluție care ar putea stopa exodul medicilor români către Occident și care ar mai putea să readucă în țară specialiștii plecați să profeseze în afară.
„În primul rând, e nevoie de stimulente financiare pentru medici. Fără bani, e clar că nu se poate. Apoi, s-ar putea face câte ceva și în privința rezidențiatului. În România, rezidenţiatul se face numai în centre universitare, pe când în Germania sau Elveţia, e altfel. Eu am început într-o clinică orăşenească, un spital dintr-un oraş de mărimea Piteştiului și am trecut, apoi, într-un spital oarecum mai mare. Rezidenţiatul se poate face şi în spitale periferice. Mi s-ar părea o variantă  bună şi pentru România, ca măcar o parte din rezidenţiat să se facă şi în oraşe mai mici, chiar la sate, evident, cu susţinere financiară, pentru că fără, nu se poate. Asta ar fi o soluţie pentru rezidenţi. Lumea se aglomerează în centre universitare, câte cinci inşi la 10 pacienţi, și nu învaţă nimic. Pe când în zonele rurale, sunt pacienţi care, pur şi simplu, nu au acces la medici. Iată un dezechilibru care ar putea fi corectat”, mai spune Costin Matei.

„Banii pot fi un imbold, într-adevăr…”

Ia în considerare posibila sa întoarcere în România, însă nu imediat după rezidențiat.
„Mai degrabă aş înclina către o întoarere în România în viitor. De ce nu? În ţară am prieteni, am familie… Nu sunt lucruri pe care să le ignori. Mi-ar plăcea însă ca atunci când o să mă întorc, să creez ceva al meu, în care să implementez idei pe care le-am învăţat aici, în Germania. Romania e, până la urmă, țara de unde am pornit drumul, așa că e normal să fac ceva și pentru oamenii printre care am crescut, m-am format. Banii pot fi un imbold, într-adevăr, dar asta la începutul carierei. Pe parcurs, mi-am dat seama că, de fapt, mi-ar plăcea să deschid un cabinet sau o clinică în care să pot pune în aplicare în România tot ce învăț în Germania și în felul ăsta să ajut la dezvoltarea societății în țara mea. Sunt sigur că vor fi unele obstacole birocratice, dar cred că sunt uşor de trecut… Cred că şi prietenii mei apropiaţi tind către o întoarcere în România la un moment dat, dar cunosc şi persoane care s-au stabilit, s-au căsătorit aici, care, încet, încet, îşi creează familii şi am senzaţia că, odată ce se întâmplă asta, e mai greu să schimbi domiciliul”, mai spune tânărul rezident român.

Despre Costin Matei…

Este piteștean. A absolvit Colegiul „IC Brătianu”, însă dorința de a deveni medic o are încă din școala gererală
”Îmi plăceau anatomia, chimia, îmi plăcea să lucrez cu oamenii, îmi plăcea ideea de a face medicină, pur şi simplu. Am devenit licean cu visul de a da la medicină, apoi student la medicină  care să facă bine, să ajute…”, povestește Costin Matei.

Isabela Moiceanu

 

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete