Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, tinerii merituoși din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au participat la taberele creștine organizate de Patriarhia Română. Este vorba despre Tabăra Națională pentru pregătirea misionarilor de tineret din Eparhii – „Tradiție şi Noutate pentru viitorul Ortodoxiei europene”- desfășurată în perioada 20-28 august la Mânăstirea Parva din județul Bistrița-Năsăud, din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului pentru care a fost desemnat studentul Remus Dumitru Vintilă de la Centrul Catehetic Sfinții Apostoli Petru și Pavel al Catedralei Mioveni, preoți îndrumători fiind părintele Puiu Diaconescu şi părintele Militaru Gabriel.
Programul taberei a fost unul foarte bogat, bucurându-se de prezența părintelui Mitropolit Andrei Andrecuț, arhipăstorul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Au fost desfășurate drumeții, conferințe, jocuri şi ecologizări. Proiectul a venit în întâmpinarea necesităţii de a oferi tinerilor ortodocși posbilitatea de a intra în contact cu voluntariatul misionar creştin. Tabăra a oferit posibilitatea de a se desfăşuara activităţi într-un spectru foarte larg. Au fost realizate diverse ateliere: atelier de icoane litografii, atelier de teatru, atelier de dans, de muzică, atelier de împletit cruciulițe etc. Tabăra s-a adresat grupei de vârstă între 18 și 24 de ani.
Tabăra a început cu activităţi de cunoaştere, cunoaşterea obiectivelor taberei, stabilirea unor reguli de convieţuire pentru grup şi o scurtă conferință despre părintele Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania. După rugăciunea comună de seară, activităţile taberei s-au încheiat cu o masă frățească. A.C.





0 Comentarii