Web Analytics

articol scris miercuri, 10 august 2016

Acuzaţie de viol pentru unul dintre membrii clanului Grancea

# Un episod ciudat din 2013, ieşit acum la iveală o dată cu scandalul de sclavie de la Berevoeşti # În anul 2013, într-o plângere către Poliţia Schitu Goleşti, o familie din Gămăceşti reclama un abuz sexual săvârşit asupra copilului de 5 ani de către vecinul Ionuţ Cătălin Grancea, arestat în prezent, împreună cu toată familia, în dosarul sclaviei de la Berevoeşti # Sesizarea mamei este cutremurătoare: „Eu l-am întrebat ce are şi ce îl doare, iar el mi-a povestit că numitul Grancea Ion Cătălin l-a luat la el acasă şi i-a băgat… în gură şi în fund. Copilul plângea şi vomita şi spunea că îl doare gura cât l-a forţat, iar eu am simţit că înebunesc de cele auzite” # Răspunsul DGASPC: „A existat în anul 2013 un caz de o suspiciune de abuz asupra unui copil, care nu s-a confirmat” # În urma anchetei desfăşurate în Gămăceşti în anul 2013, nu s-a descoperit niciun sclav

Familia Mincu a făcut sesizare a doua zi, pentru viol 

Condițiile în care erau ținuţi sclavii de la Berevoeşti au fost descrise ca fiind mizere, victimele erau bătute, de multe ori nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanţuri, chingi sau încuiate pe timpul nopţii ca să nu poată fugi. Mai mult, mulți dintre sclavi au fost abuzați sexual. Doar că de abuzuri, din informațiile noastre, nu aveau parte doar sclavii, ci şi anumiți membri din comunitatea de romi din Berevoeşti. În anul 2013, o familie de rudari din Gămăceşti a făcut o sesizare către Poliția Schitu Goleşti, cum că fiul lor, în vârstă de 6 ani, a fost supus unor abuzuri sexuale de către unul dintre vecini. Elena şi Ilie Mincu s-au prezentat, pe 10 aprilie 2013, la Primăria Berevoeşti, unde au stat de vorbă cu inginerul Călin Antone de la Asistenţă Socială, mărturisindu-i acestuia abuzul sexual la care a fost supus fiul lor de către un alt minor din familia Grancea, Ionuţ Cătălin Grancea, arestat în prezent în dosarul de sclavie. Reprezentantul primăriei i-a ascultat pe membrii familiei Mincu veniţi la el, mai ales că el le făcea anchetele sociale. „A venit o beneficiară de ajutor social, Mincu Elena, împreună cu soțul, Ilie, să-mi spună că un copil care era minor a avut o problemă gravă, un abuz sexual din partea copilului unui vecin. Mi-a spus cum îl cheamă şi că vrea să ia atitudine pe treaba asta şi nu ştie cum să facă. I-am spus că e simplu, să facă o sesizare la poliție şi apoi anunțăm protecția copilului. Apoi mi-a spus că nu ştie cum să scrie. I-am scris eu sesizarea către poliție, ea spunându-mi exact ce s-a întâmplat. I-am spus să o semneze. I-am făcut în dublu exemplar şi am trimis sesizarea la poliție, la Berevoeşti, să o înregistreze. Am anunțat telefonic şi Protecția Copilului. Era vorba de viol şi perversiuni, sex oral. Au venit la o zi după ce s-a întâmplat abuzul”, ne-a precizat inginerul Călin Antone. Ca o paranteză, persoana acuzată, Ionuţ Cătălin Grancea, este arestată în prezent, cu aproape toată familia, în dosarul sclavilor. Iată ce scriu procurorii DIICOT în referatul cu propunere de arestare preventivă, referitor la modul în care îşi tratau victimele membrii clanului Grancea: „metode prin care victima era forţată să presteze muncile respective, constau în ameninţări repetate şi regulate şi lovituri aplicate victimei în mod repetat şi regulat cu palmele, pumnii, picioarele, şi diverse obiecte contondente (furci şi topoare), persoana vătămată fiind adusă în stare de aservire şi lipsire de libertate în condiţiile în care acesta era supravegheat permanent de persoanele menţionate mai sus, nu primea de mâncare decât o pâine pe zi şi nu a fost remunerată pentru munca prestată”.

Elena Mincu în plângerea către poliţie „Acesta i-a făcut perversiuni sexuale copilului meu în gură şi în fund”

Să vedem ce a menţionat Elena Mincu în plângerea către Poliţia Schitu Goleşti: „La data de 9 aprilie 2013, la orele 9 dimineaţa, numitul Grancea Ion Cătălin, cu vârsta cuprinsă între 16-17 ani, mi-a luat copilul pe nume Mincu Vasi Sebastian în vârstă de cinci ani şi l-a dus la domiciliul acestuia, l-a minţit cu bani, pentru a întreţine relaţii sexuale cu el. Acesta i-a făcut perversiuni sexuale copilului meu în gură şi în fund. Eu fiind la magazin să cumpăr mâncare pentru copii, când am venit l-am găsit vomitând şi plângea. Eu l-am întrebat ce are şi ce îl doare, iar el mi-a povestit că numitul Grancea Ion Cătălin l-a luat la el acasă şi i-a băgat… în gură şi în fund. Copilul plângea şi vomita şi spunea că îl doare gura cât l-a forţat, iar eu am simţit că înnebunesc de cele auzite”. O dovadă certă că nu doar sclavii au avut de suferit, ci chiar şi o parte dintre membrii comunității de rudari din Gămăceşti.
„Domnul Toma din partea poliției (nr. Toma Cătălin, şeful postului de poliţie de la Berevoeşti) s-a implicat în acest caz. După câte îmi amintesc, i-a luat pe părinți şi pe copil la Piteşti pentru a da declarații. Au venit şi două doamne de la Protecția Copilului, la domiciliul acestuia şi au stat de vorbă. Au făcut un proces verbal. Nu mai ştiu cum s-a finalizat, dacă a fost întemeiată sesizarea sau nu. Cei de la Protecția Copilului au venit repede. Am venit în teren cu două doamne şi cu polițistul Toma. Au stat de vorbă cu părinții şi cu copilul abuzat. Au stat cam o oră-două”.

Concluzii DGASPC: „Copilul nu manifestă comportamentul care ar corespunde cu simptomele unui abuz sexual”

Pentru a afla mai multe informaţii despre acest caz ne-am deplasat la DGASPC Argeş, unde am stat de vorbă cu directorul Adrian Macovei, care, după ce s-a interesat de caz, ne-a precizat că, în urma verificărilor, abuzul sexual nu s-a confirmat: „a existat în anul 2013 un caz de o suspiciune de abuz asupra unui copil, care nu s-a confirmat. De acest caz s-a ocupat Complexul Servicii Comunitare Câmpulung, aflat în subordinea DGASPC. Copilul a fost dus la doctor pentru o expertiză medicală, iar abuzul nu a fost confirmat”, a precizat Adrian Macovei. Din raportul Complexului Servicii Comunitare Câmpulung reiese că de acest caz s-au ocupat două angajate, respectiv un consilier juridic şi un psiholog. În urma verificărilor acestora, desfăşurate la domiciliul persoanei acuzate şi a celei abuzate, reprezentanţii DGASPC  au evidenţiat faptul că: „copilul nu manifestă comportamentul care ar corespunde cu simptomele unui abuz sexual”, deşi au evidenţiat faptul că băieţelul avea un limbaj slab dezvoltat, incoerent. Tot în concluziile DGASPC este menţionat că, deşi mama a depus o plângere şi la poliţie, aceasta a fost nemulţumită de atitudinea poliţistului Toma.

„Acum e linişte în Gămăceşti”

Pentru a afla mai multe informaţii despre plângerea de abuz sexual făcută de către Elena Mincu ne-am deplasat în satul Gămăceşti, la domiciliul acesteia. Împreună cu fostul asistent social al Primăriei Berevoeşti, ing. Călin Antone, am intrat în satul Gămăceşti la aproape trei săptămâni de la izbucnirea scandalului de sclavie. La prima impresie, liniştea parcă a pus stăpânire peste comunitate. Odată ce am început să înaintăm spre locuinţa familiei Mincu, am observat că toate privirile sunt centrate spre noi. „Ce faceţi pe aici, domn Antone?! Nu v-am mai văzut de mult!”, s-a adresat o persoană care-şi plimba copilul într-un cărucior pe uliţele satului. Într-adevăr, după ce a lucrat timp de 5 ani ca asistent social la Berevoeşti, ing. Călin Antone a fost uşor recunoscut de către comunitate. Nimeni nu ştie pe nimeni, în acest sat, chiar dacă întrebările vin de la un fost angajat al primăriei care a întocmit numeroase anchete sociale aici. Asta este prima noastră concluzie, după ce dl. Antone i-a întrebat pe aceştia de membrii familiei Mincu. „Ce problemă aveţi cu aceştia? Iară lucraţi pe la Primărie? Nu ştim unde stau. Cine sunt ei?”, ne răspund o parte din romi. Înaintăm spre domiciliul familiei Mincu şi cu toate că dl. Antone nu a mai făcut anchete sociale încă din primăvara anului 2014, cunoaşte locuinţele din Gămăceşti ca pe propria sa casă. Mergând spre ţinta noastră, nu putem să nu ne întrebăm cum într-o astfel de comunitate în care casele parca acum stau să se surpe, au putut fi găsiţi sclavi. „Uite aici, la casa asta primeau ajutor social patru persoane, iar deasupra stă Mincu”, îmi spune Călin Antone, arătându-ne o locuinţă sărăcăcioasă. În comunitate sunt observate două tipuri de case, cele vechi şi dărăpănate, dar şi case noi cu garduri mari. Ajungem în dreptul locuinţei cu pricina, una într-adevăr modestă, dar nu ne răspunde nimeni. Imediat, mai mulţi vecini ne adresează mai multe întrebări legate de vizita noastră. Mai mulţi romi îl recunosc, de asemenea, pe dl. Antone. De la ei aflăm că niciunul dintre membrii familiei căutate de noi nu este acasă. Ilie Mincu ar fi plecat în străinătate la muncă, în timp ce Elena Mincu ar fi la rude într-o localitate vecină. „Păi şi ce face cu ajutorul social?”, este întrebat unul dintre romi despre situaţia lui Ilie Mincu. „Nu ştim”, ne spune alt rom, care adaugă că Ilie Mincu ar fi plecat, de fapt, în alt judeţ de vreo două săptămâni, nu în străinătate. „Şi ce mai e pe la voi prin sat?”, îi întrebăm noi pe romii veniţi să vadă cine sunt intruşii care au intrat în comunitatea lor. „Acum e linişte. Chiar e linişte”, precizează unul dintre romi făcând referire la incidentele din ultima perioadă din Gămăceşti.

IPJ Argeş: „Dosarul a fost înaintat Parchetului cu propunere de neîncepere a urmăririi penale”

În privinţa presupusului abuz suferit de copilul familiei Mincu şi despre ancheta desfăşurată, am cerut un punct de vedere şi de la IPJ Argeş. Conform surselor noastre, dosarul a fost instrumentat relativ repede de către Parchetul Tribunalului Argeş, în maxim 3 săptămâni, dosarul fiind înaintat cu propunere de neînceperea urmăririi penale pentru că fapta nu a putut fi demonstrată: „La nivelul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. În luna aprilie a anului 2013, dosarul a fost înaintat parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 228 alin. 4 raportat la art.10 lit. „a” din C.P.P. (fapta nu există).”

Aproape toți membrii clanului Grancea sunt arestați în dosarul de sclavie

Bizar este că, deşi ancheta făcută de reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului şi de cei ai IPJ Argeş l-a absolvit de vină şi de acuzația de viol pe unul dintre juniorii familiei de rudari Grancea, e vorba de Ionuț Cătălin, aproape toți membrii prea cinstitului clan sunt în prezent arestați în mega-dosarul de sclavie. Sunt nouă, care înfundă în prezent arestul IPJ Argeş, după cum urmează: Grancea Petre, zis „TOMOGEAC”, Grancea Maria, Grancea Laurenţiu, Grancea Daniel, Grancea Alin, zis „CĂTĂLIN/PUTINICĂ”, Grancea Vasilica, Grancea Viorel, Grancea Silvia şi ultimul pe listă, cu voia domnilor de la poliție şi a doamnelor de la DGASPC, Grancea Ionuț-Cătălin, adică cel acuzat de viol şi scos în final basma curată.
Material realizat de Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete