# Dr. Răzvan Mincă: „Am trimis către DSP Argeş chiar autorizaţia dată de DSP Argeş” # Directorul Spitalului Costeşti confirmă eroarea jenantă comisă de instituţia condusă de către Sorina Honţaru
După ce a demonstrat încă o dată că e ruptă de realitatea pe care ar trebui să o gestioneze, DSP Argeș a fost trasă de mânecă de conducerea Spitalului Costești pentru a scoate unitatea de pe lista neagră a spitalelor care nu și-au autorizat centrele de transfuzie sanguină.
Ministerul Sănătății a cerut Direcțiilor de Sănătate Publică din țară o situație completă a autorizării unităților de transfuzii din spitale pentru a compara aceste rezultate cu cele din lista unităților care primesc sânge și produse sanguine de la Institutul Național de Hematologie și Centrele de Transfuzii, în funcție de aceste situații urmând să se stabilească lista unităților care vor fi tăiate de la furnizarea respectivelor produse.
Spitalul Costești – unitate zonală care deserveşte oraşul şi comunele învecinate – s-a trezit în lista neagră a celor care nu și-au autorizat laboratorul de transfuzii, deși autorizația în baza căreia acesta funcționa a fost emisă tocmai de Direcția de Sănătate Publică Argeș, cea care a „pârât” spitalul la Ministerul Sănătății.
„Prima informație dată de DSP a fost eronată. Centrul de transfuzii din cadrul Spitalului Regele Carol I Costești Argeș are toate autorizațiile de funcționare. Am încercat să clarificăm lucrurile după ce am văzut informația, pentru că noi chiar avem toate actele în regulă. A doua zi am trimis către DSP chiar autorizația dată de DSP Argeș. Cineva din DSP a transmis informația eronat, a încurcat niște borcane”, explică, pentru Jurnal de Argeş dr. Răzvan Cătălin Mincă, managerul Spitalului Carol I Costești.
„Omul rămâne cu informația de pe prima pagină”
Trezită din amnezie, DSP Argeș a încercat să dreagă busuiocul, explicând cum Spitalul Costești și o altă unitate spitalicească privată din Argeș au ajuns eronat pe lista unităților de transfuzii neautorizate, din cauza faptului că inspectorii ar fi uitat să transmită informațiile.
„Știți câd apare o informație eronată pe prima pagină, și apoi o dezmințire pe ultima pagină, într-un colț, omul rămâne cu informația de pe prima pagină. Centrul nostru de transfuzie funcționează de câțiva ani buni, de când avem chirurgie și ATI. Ultima autorizație este datată din 7 ian 2015 și este primită pe perioadă nedeterminată. Între timp, au fost și controale din partea DSP-ului și s-au vizat în continuare aceste autorizații”, mai spune managerul spitalului, Răzvan Cătălin Mincă. Problema a fost dezbătută inclusiv în Comitetul Director al Spitalului Costești.
Dan Manu: „Cine a uitat de autorizație trebuie să plătească”
Am luat legătura și cu conducerea CJ Argeș pentru a comenta această situație penibilă. „Unde-i lege, nu-i tocmeală! Cine a uitat de autorizaţie trebuie să plătească… dacă a incomodat activitatea în unitatea sanitară”, a declarat, pentru Jurnal de Argeș, Dan Manu, președintele CJ Argeș.
Isabela Moiceanu



























0 Comentarii