August 1916 reprezintă timpul intrării Regatului României în Primul Război Mondial, alături de forţele Antantei, iar împlinirea a o sută de ani de la acel moment va fi marcată la Mausoleul Mateiaş. Garnizoana Câmpulung şi Primăria vor organiza pe 16 august un ceremonial militar şi religios de omagiere a celor care au luptat în prima mare conflagraţie de nivel mondial. Manifestarea reprezintă doar o primă activitatea dedicată trecerii veacului de la Război, fiindcă Muzeul Câmpulung va rememora luptele de atunci chiar prin reconstituiri ale acestora. Evenimentul omagial va avea loc în lunile septembrie-octombrie, ţinând cont de faptul că încleştările dintre români şi germani petrecute în Primul Război s-au desfăşurat la începutul toamnei anului 1916. C.I.B.
Vânătoare internațională încheiată la Southampton: român condamnat pentru trafic de minori, prins după ani de viață sub nume false
Un român condamnat la peste zece ani de închisoare pentru infracțiuni grave de trafic de persoane...




0 Comentarii