Web Analytics
scris joi, 23.05.2024

Micii românești au ajuns în Peru, în meniul restaurantului Manos Rumanas 

Smaranda Cojocaru și soțul ei, Luis Antonio Deza, au deschis în Peru un restaurant numit Manos Rumanas (Mâini Românești – trad.), în care servesc inclusiv mici, transmite publicația Trome. Pe cei două îi leagă inclusiv dragostea pentru mâncare bună.

Micii românești au ajuns în Peru, în meniul restaurantului Manos Rumanas 

Citește și: Copil de 8 ani, căzut din telescaun în stațiunea Straja. Era însoțit tot de un minor

În restaurant, cei doi soți vând mâncăruri tradiționale românești care includ ingrediente peruane, pentru a le conferi o aromă specială și unică. O altă româncă, Paula Rotundu, se ocupă de coordonarea evenimentelor la care participă Manos Rumanas.

Micii sunt unul dintre cele mai solicitate preparate, potrivit sursei citate. În Peru, aceștia sunt serviți cu sos huancaína sau ocopa arequipeña, în loc de muștar.

„Viața m-a adus în Peru acum mai bine de 20 de ani. Mă simt ca un alt peruan. Mâncarea de aici, bunătatea oamenilor m-au captivat”, a declarat Smaranda Cojocaru.

La rândul său, Paula a spus: „Nu pot să-mi uit țara, dar Peru are un farmec unic.”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Unde a fost găsită Alexandra

Minora dispărută de la Schitul Golești a fost identificată, cu sprijinul polițiștilor din cadrul...

Argeș. Minoră dispărută

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung desfășoară cercetări, în urma sesizării din...

Ultimele articole

Unde a fost găsită Alexandra

Minora dispărută de la Schitul Golești a fost identificată, cu sprijinul polițiștilor din cadrul...

Argeș. Minoră dispărută

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung desfășoară cercetări, în urma sesizării din...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită