A plecat antrenorul Eugen Neagoe. Ducă-se! Oricum a plecat bine, cu patru salarii compensatorii, cu 48.000 euro, asta ca să aibă pe drum. Bani de benzină și de sandwichuri la OMV.
Și Argeșul a scăpat relativ ieftin având în vedere clauza în oglindă pusă de marele strateg geopolitic și apocaliptic Viorel Tudose, conform căreia trebuia să-i dăm lu’ domnu’ coach din Oltenia despăgubiri de 300.000 de euro dacă renunțăm la el. Probabil că pentru dl Vio din Energie 48.000 euro sunt bani de-un shopping la Viena, însă pentru un buzoian obișnuit (argeșenii știu de ce!) sunt bani pe care dacă îi adună într-un deceniu. În fine, ducă-se Neagoe, că oricum nu era din filmul ăsta al Piteștiului! Nici de azi, nici de ieri și dintotdeauna. Avea ceva din flegmatismul și mercantilismul lui Pițurcă, mai puțin din vâna acestuia de antrenor.
Va veni Dani Coman și își va face singur echipă, cel puțin astea sunt informațiile noastre de acum. Cu cățel, cu purcel, cu translator, cu birou la Pitești Arena și cu ce își mai dorește mușchiul lui de Florentino Perez pe bani publici. Bine ai venit, Dani! Cât suntem încă pe pace, așa îți zicem toți suporterii care ne-am născut în spiritul lui FC Argeș și tot cu el ne vom duce și pe lumea cealaltă. Nu sunt nici patetic, nici eclectic, nici malefic. Sunt sincer, fiindcă prea mult am orbecăit în deșertul mediocrității și al lui „merge și așa”, încât am început să credem că și dacă intram în teren noi, suporterii, jucam mai bine decât fotbaliștii (ne)antrenați de Eugen Neagoe. Poate ne vei scăpa în sfârșit de foamete (și cu literă mică, și cu literă mare), precum și de setea de bani moca a lui Daniel de la Digiatârnomania. Și vei construi o echipă, împreună cu noul antrenor pe care ți-l vei aduce, asta ca să nu ajungem de rușinea planetei și să ne trezim peste doi, trei ani cu stadion omologat UEFA și echipă de Liga a II-a! Bine ai venit, Dani Coman! De fapt, bine ai revenit acasă!
Citește și FC Argeş Basketball – „locul 4 în ligă, locul 1 în inimile noastre!”
Il aduci pe Dica, ma? Bravo, Comane, ti-ai dat cu tesla in reputatia de manager din prima. Dica? Ala e antrenor? L-ai auzit cum vorbeste si cat intelect are? In afara de tine i-a mai facut cineva vreo oferta astuia in ultimul timp? Sau esti si tu acum dupa calapodul pesedistilor de la club, sa-i punem „pe-ai nostri”? Ba, Dica nu mai sta ba de mult timp la Pitesti…