Web Analytics
scris miercuri, 22.05.2024

Argeș. La 93 de ani, găsit mort în curte! Dosar pentru omor

Miercuri, 22 mai, polițiștii argeșeni au fost sesizați, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 93 de ani, din Câmpulung, a fost găsit decedat, sub un pom, în curtea locuinței sale.

Argeș. La 93 de ani, găsit mort în curte! Dosar pentru omor

Citește și: DGA Arad. Mită respinsă la frontieră pentru accesul în țară al unui tir cu marfă

La fața locului au intervenit, pentru primele măsuri, polițiștii din municipiul Câmpulung, care au confirmat cele sesizate. Întrucât bărbatul prezenta urme de violență, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș – după cum a informat Compartimentul de relații publice al IPJ Argeș.

Astfel, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș s-au deplasat la locul evenimentului, în cauză fiind întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor.

Procurorul de caz, împreună cu polițiștii de investigații criminale desfășoară activități de cercetare penală pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit acest deces, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie dispuse măsurile ce se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Anunț de mediu

Ionescu Dan Tudor, având domiciliul în strada Dumbra Roșie, nr.24, apartament 1, Sector 2,...

Ultimele articole

Anunț de mediu

Ionescu Dan Tudor, având domiciliul în strada Dumbra Roșie, nr.24, apartament 1, Sector 2,...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...