Angajații din numeroase instituții bugetare au protestat pentru a cere majorarea salariilor. Guvernul stinge revolta bugetarilor cu noi majorări. Salariile din mai multe domenii vor crește cu 10 la sută, 5% în iunie, 5% în septembrie. Proiectul de lege a fost finalizat și pus deja în transparență publică.
Pentru acest efort bugetar, guvernul trebuie să plătească 1,12 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare a măsurii – „Prezentul proiect de act normativ are în vedere acordarea unor creșteri salariale de 10 % raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în două tranșe respectiv pentru luna iunie 2024 și luna septembrie 2024”, anunță Realitatea Plus. Sumele, potrivit aceluiași document, ar urma să fie obținute din reorganizarea unor instituții și din reducerea cheltuielilor bugetare, dar și din creșterea colectării.
Proiectul de ordonanță de urgență pus în transparență prevede o majorare cu 10% a salariilor angajaților din Guvern, din Ministerul de Externe, din administrație, dar și din cultură. Oferta vine în condițiile în care angajații Executivului au solicitat o majorare a salariilor cu 30%, așa încât rămâne de văzut dacă o astfel de ofertă, mult mai mică, îi va mulțumi și vor renunța la protestele pe care le-au inițiat.
Ce bugetari sunt vizați de creșterile salariale
Potrivit notei de fundamentare, sunt vizate „familiile ocupaționale de funcții bugetare din Anexa nr.III – Cultură, Anexa nr.IV – Diplomație, Anexa V, Capitolul VI – personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, Anexa nr.VII – personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului, Anexa VIII –Administrație, inclusiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din unitățile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori, respectiv pozițiile 21-28 din lit.C ale anexei nr.IX.”.
Citește și: Două femei condamnate pentru fraudarea alegerilor, desemnate președinți la secțiile de votare
Totodată se prevede ca personalul agențiilor județene pentru protecția mediului și agenției pentru protecția mediului municipiul București să beneficieze de salarizare corespunzătoare funcțiilor publice de stat prevăzute la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Se vor deconta și cheltuielile pentru ochelari de vedere și protecție pentru munca la calculator. Proiectul prevede și posibilitatea angajatorilor de a putea deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, achiziția de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană.
0 Comentarii