Web Analytics
scris luni, 13.05.2024

Polițiști și luptători, față-n față cu elevii de la Colegiul „Brătianu”

Polițiști criminaliști, de la structura de prevenire, de la Investigații Criminale, dar și luptători de la Acțiuni Speciale au fost, luni, 13 mai, în sălile de clasă de la Colegiul „I. C. Brătianu” și le-au vorbit elevilor despre meseria de polițist.

„Meseria de polițist nu este ușoară, implică asumarea responsabilității și este una riscantă, motive pentru care intră în categoria ocupațiilor care țin de o înclinație spre această meserie, implică o vocație ce trebuie descoperită și apoi crescută. Acestea sunt argumente ce fac meseria de polițist cu atât mai nobilă.

Despre cum pot deveni polițiști, urmând cursurile unei forme de învățământ din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, au aflat, astăzi, elevii din clasele a XI-a și a XII-a din cadrul Colegiului Național I.C. Brătianu din Pitești.

Le-au fost descrise uniforma și rolul polițiștilor prezenți în stradă și le-au fost prezentate tehnica și dotările diverselor structuri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Astfel, polițiștii din cadrul structurilor de prevenire, criminalistic, investigații criminale, dar și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au împărtășit din experiența lor celor prezenți și interesați de profesia de polițist.

Polițiștii argeșeni desfășoară, permanent, activități de promovare misiunilor polițiștilor și a specificului profesiei de polițist, în special în rândul tinerilor”, a transmis IPJ Argeș.

Citește și Un bărbat și-a distrus mașina în fața polițiștilor, supărat că a rămas fără talon

În perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeș, prin Serviciul Resurse Umane, desfășoară recrutări pentru sesiunea aprilie – iulie 2024 a concursurilor de admitere în unitățile de învățământ postliceal ale Ministerului Afacerilor Interne.

Oferta educațională, condițiile de recrutare, documentele și formularele necesare, alături de detaliile privind concursul de admitere pentru școlile de agenți de poliție Câmpina și Cluj Napoca, respectiv agenți de poliție de frontieră Oradea, pot fi consultate accesând link- ul: https://ag.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-in-institutiile-de-invatamant/anunt-recrutare-candidati-pentru-admiterea-in-institutiile-de-invatamant-postliceal-care-pregatesc-personalul-pentru-nevoile-m-a-i-sesiunea-aprilie-iulie-20241713946108.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...