Web Analytics

articol scris duminică, 12 mai 2024

Tânăr mort într-un groaznic accident la Davidești

La primele ore ale acestei dimineți, pompierii au fost chemați să intervină la un accident cu o persoană prinsă între fiarele uneia dintre mașinile implicate. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. Groaznicul accident s-a produs în comuna Davidești, acolo unde două autoturisme s-au ciocnit iar unul dintre conducătorii auto a decedat. Totul s-ar petrecut din cauza vitezei excesive și a depășirii neregulamentare.

Forțele operative ajunse la locul solicitării au constatat că unul dintre vehicule a lovit un stâlp. În interiorul autoturismului a fost identificată o victimă încarcerată și s-a început efectuarea manevrelor pentru extragerea acesteia.

Citește și Doi turişti au fost accidentaţi în poiana cu narcise din Munţii Rodnei. O femeie este inconştientă

Din nefericire, persoana a fost declarată decedată.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 22 de ani care era singur in autoturismul pe care îl conducea..

Echipajul medical a mai evaluat două persoane din cea de a doua mașină implicată în accident. În urma acordării îngrijirilor la fața locului, acestea au fost transportate la spital.

'Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtiești, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davidești, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câmpulung, iar în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul depășirii neregulamentare și al vitezei excesive, în urma coliziunii cu autoturismul pe care îl depășea, condus, în același sens, de un tânăr de 22 de ani, din Hârtiești, ambele autovehicule au iesit în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a survenit decesul conducătorului auto de 22 de ani.

Din celălalt autoturism, doi dintre cei trei ocupanți au suferit leziuni, respectiv conducătorul auto, de 18 ani și un pasager, de 39 de ani, din Hârtiești, ambii fiind transportați la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul auto de 18 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 192 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc" a transmis IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete