# Șeful Bisericii Catolice a cerut pentru „papa-Loganurile” produse la Mioveni geamuri securizate antiglonț și airbag-uri, declarându-se foarte mulțumit de consumul redus de carburant # Monseniorul Robu l-a rugat pe ÎPS Calinic să fie intermediar în relația cu Dacia
În recenta sa vizită în Armenia, Papa Francisc s-a deplasat într-un automobil Dacia Logan, așa după cum au relatat pe larg agențiile internaționale de presă. Mașina Logan, de culoare albă (culoarea veşmintelor Suveranului Pontif), nu a trecut neobservată jurnaliștilor, asta și pentru că în deplasările sale Sanctitatea Sa folosea de regulă un automobil Fiat 500 L de culoare neagră. Călătoria apostolică în Armenia s-a desfășurat în perioada 24 – 26 iunie, în toate cele trei zile ale vizitei, Papa folosind Dacia Logan pentru deplasările sale. Automobilul purta numărul de înmatriculare SCV 1, un număr care îi aparține mașinii oficiale a Suveranului Pontif. Nu mulți știu, dar șeful bisericii catolice are nu una, ci două Dacii Logan, ambele de culoare albă, cel de al doilea fiind un Sandero, însă ambele intrate în parcul auto al Vaticanului în primăvara acestui an, în preajma Paștelui Ortodox.
Și vizita în România, din 2018, va fi făcută tot într-un Logan
Cum a ajuns Papa Francisc să achiziționeze cele două automobile este o poveste și mai puțin cunoscută care îl are în centrul ei pe Arhiepiscopul Ioan Robu, mitropolitul romano-catolic de București. Pe monseniorul Robu îl leagă o foarte strânsă prietenie de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului ÎPS Calinic. Episcopul locului a fost de altfel și cel care a intermediat relația cu uzina Dacia, ÎPS fiind un cunoscut critic, care s-a exprimat chiar în Sfântul Sinod împotriva opulenței slujitorilor BOR și s-a arătat favorabil mărcii autohtone. În privința pretențiilor papei ca dotări pentru mașină, acestea nu au fost exagerate, Papa Francisc cerând doar câteva modificări față cele de serie de pe linia de fabricație de la Mioveni, în sensul că a solicitat ca modelul să aibă geamuri securizate antiglonț și airbag-uri. Intenția sa, potrivit surselor noastre, este aceea de a nu mai folosi cunoscutul papa-mobil de la Vatican decât pentru puține deplasări, cele mai multe din vizite urmând a le întreprinde purtat de Dacia. Papa Francisc a fost extrem de încântat de consumul redus de combustibil. De altfel, în vizita în România pe care a programat-o pentru 2018, Suveranul Pontif se va deplasa bineînțeles cu mașina românească. În acest sens va fi realizat un model special pentru Papa Francisc. Alina Crângeanu



























0 Comentarii