# Înşelăciuni prin casele de expediţie
În perioada mai-iulie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a fost sesizat în multiple plângeri penale de către mai mulți reprezentanți ai unor case de expediție. Aceștia au reclamat faptul că, după ce au încheiat contracte de transport cu reprezentanți ai SC Liberty Nicolae SRL, S.C Crismad Hit Com SRL și S.C Dorin Mari Top Trans SRL, aceștia au încărcat în autocamioane marfa ce făcea obiectul contractelor însă nu au mai transportat-o la destinație, valorificând-o în interes personal.
Grupul acționa pe raza a două județe, Argeș și Dâmbovița
Aceste fapte au constituit obiectul dosarului penal 452/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care a fost declinat în favoarea DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești. Și asta întrucât existau date că suspecții au săvârșit faptele în cadrul unui grup infracțional organizat. De altfel, tot în 2013, Curtea de Apel Pitești a dispus condamnarea inculpaților Anghel Nicolae Vivi (creierul grupării – în fotografie) la 6 ani închisoare, iar pe alți doi înculpați, Zamfira și Ion Vasile, pe primul la 4 ani de închisoare și pe cel de al doilea, la trei ani și patru luni. Cauza a fos disjunsă în ccea ce privește alte 12 persoane pentru ca la începutul acestui an urmărirea penală să fie extinsă în cazul a două persoane , soții Ștefan Radu și Gheorghița Radu din Bradu, pentru mărturie mincinoasă. Odată cu finalizarea cercetărilor de către DIICOT Pitești au fost astfel trimise în judecată, la finalul lunii mai 2016, un număr de 13 persoane din Dâmbovița, dar și din Argeș, respectiv din localitățile Rătești, Priboieni, Uda, Recea și Pitești, pentru infracțiuni de înșelăciune în formă continuată sau pentru că și-au dat concursul la aceste infracțiuni. Practic despre ce este vorba?
Furau tot ce prindeau de la casele de expediție. De la țevi de aluminiu, până la clăpari și cartofi…
În perioada februarie-martie 2013, potrivit procurorilor DIICOT ST Pitești, frații Anghel, Rafael și Nicolae Vivi, împreună cu Gheorghe Morun au constituit un grup infracțional organizat având ca scop obținerea de venituri ilicite din încheierea de contracte de transport mărfuri cu diferite case de expediție care postează oferte pe site-ul www.bursatransport.com. Practic, ei încărcau marfa, în tiruri cu numere false, din anumite depozite unde șoferii își dădeau o identitate falsă sau nici nu erau întrebați cum îi cheamă. Încărcau orice marfă, de la frigidere, clăpari, țevi de aluminiu sau pur și simplu cartofi, încărcătura având prețuri care variau de la câteva sute de euro și până la sute de mii de euro. Însă nu o mai transportau la destinație, ci o comercializau, aceasta fiind în general sarcina lui Anghel. În cursul anului 2015, polițiștii din Argeș și Dolj au efectuat în dosar 11 percheziții domiciliare în dosarul de înșelăciune pe bursa de transport, cu un prejudiciu total de 400.000 de euro. Descinderile au avut loc la domiciliile a 10 persoane din județele Argeș și Dolj, bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș.
Descinderile au fost efectuate de polițiștii de la Serviciul de Investigarea Criminalității Economice din cadrul IPJ Argeș și IPJ Dolj, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciilor Acțiuni Speciale din Argeș, Dolj și Dâmbovița, acțiunea beneficiind și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR. În dosar au picat și soții Radu, din Bradu, foștii socrii ai unuia dintre inculpați, Marius Rotaru, care au negat în cursul audierilor că la domiciulul lor ar fi fost descărcate frigidere din Tir-uri, fiind acuzați astfel de infracțiunea de mărturie mincinoasă.
Alina Crângeanu



























0 Comentarii