Marți, 7 mai, s-au împlinit 18 ani de la moartea, pe un pat de spital din Pitești, a lui Gabriel Amărăzeanu, fost jucător la FC Argeș și la Chimia Râmnicu Vâlcea.
Decesul din 2006 al fotbalistului a sensibilizat mult opinia publică, dat fiind faptul că Amărăzeanu a încetat din viață la o zi după ce împlinise 35 de ani. Avusese un accident grav, în 1994, dar nu asta l-a doborât, ci o boală neîndurătoare.
Citește și: La FC Argeş Basketball povestea nu s-a încheiat. Cu cine joacă pentru medalii
Clubul alb-violet, la care a activat cel mai mult, nu l-a uitat, iar luni, 6 mai, de ziua lui de naștere, a postat pe pagina de Facebook povestea sa, pe scurt:
„Pe 6 mai 1971 se năștea, la Filiași, Gabriel Amărăzeanu. A făcut primii pași în fotbal la Pitești, sub îndrumarea antrenorului Mihai Georgescu. A debutat în Divizia A la 17 ani, pe 12 martie 1989, într-o partidă pierdută de FC Argeș cu Flacăra Moreni cu 2-0.
În 1990 a plecat la Chimia Râmnicu-Vâlcea, unde a devenit golgheterul Diviziei B, cu 30 de goluri. Un an mai târziu se reîntorcea la FC Argeș, unde a evoluat până în 1994. În februarie acel an, Amărăzeanu a suferit un cumplit accident de circulație, în urmă căruia a avut fractură de femur, de humerus, de coaste, de craniu și un ochi spart. Refăcut ca prin minune, a mai jucat o scurtă perioadă la divizionara C Unirea Pitești, după care, la 25 de ani, a renunțat definitiv la cariera de fotbalist, luându-și licența de antrenor.
Zece ani mai târziu se stingea pe patul Spitalului de boli cronice din Pitești, răpus de o boală nemiloasă. A murit la doar o zi după ce împlinise 35 de ani, la câteva minute după ce a întrebat cât s-a terminat meciul Argeșului cu Oțelul, încheiat cu înfrângerea noastră cu 5-0. Odihnească-se în pace!”

(sursa foto: FC Arges Pitești Facebook)
0 Comentarii