Web Analytics
scris marți, 07.05.2024

Activitatea jandarmilor argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

În perioada 01-06 mai 2024, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș a avut un caracter preponderent preventiv, iar misiunile au vizat în principal asigurarea măsurilor de ordine publică în zona lăcașurilor de cult pe timpul desfășurării slujbei de Înviere.

Activitatea jandarmilor argeșeni în perioada minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

De asemenea, jandarmii argeșeni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent, precum şi în sistem integrat şi au intervenit la     evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției.

Citește și Câmpulung: Rezultat pozitiv la testarea cu aparatul din dotare

Au existat situații care s-a impus sancționarea persoanelor pentru nerespectarea legislației în domeniul ordinii publice sau în domeniul activităților de picnic. Astfel, în intervalul de timp menţionat, pe timpul misiunilor executate, jandarmii argeșeni au aplicat peste 70 de sancţiuni contravenţionale, în special pentru încălcări ale Legii nr. 61/1991 și Legii 54/2012. Dintre acestea, 30 au fost amenzi în valoare de 8.750 de lei și 46 avertismente scrise.

O situație deosebită a avut loc în data de 2 mai, când jandarmii argeșeni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, în apropierea Barajului Vidraru se află 7 persoane de naționalitate spaniolă care au rămas blocate cu autoturismul în pană, pe marginea carosabilului. Având în vedere ora târzie, dar și posibilitatea apariției animalelor sălbatice în zonă, jandarmii argeșeni i-au condus pe aceștia până la o unitate de cazare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...