În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și distrugere și au reținut un bărbat de 31 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în dimineața zilei de 28 aprilie a.c., în jurul orei 06:30, bărbatul ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, distrugându-i geamurile portierelor din spate ale autoturismului acesteia.
Citește și Doi oameni au murit în accidentul de la Căldăraru
În același context, bărbatul ar fi agresat-o fizic și pe mama sa. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, fiind prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
0 Comentarii