Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești împreună cu Operatorul regional Publitrans 2000 anunță că, începând cu data de 1 mai, linia 1B devine funcțională.
Citește și: CFR suplimentează trenurile spre mare. Cât costă un bilet pe ruta Bucureşti – Constanţa
Traseul liniei va fi următorul: Argeș Mall - Lânăriei - Autogară Sud - Camera de Conturi - Casa de Pensii - Centrul de Diagnostic și Tratament - Colegiul Național „I.C. Brătianu” - Muzeul Județean Argeș - Agenția de Protecție a Mediului - Cozia - Gară Sud – Centrul Universitar Pitești (scări) - Depoul C.F.R. - Argeș Mall.
Prima plecare din cap linie Argeș Mall va fi la ora 07:20, iar ultima plecare la ora 22:20, acestea fiind valabile atât în zilele lucrătoare, cât şi în weekend şi în zilele de sărbătoare legală. Intervalele de succedare a autobuzelor vor fi cuprinse între 40 și 60 de minute.
Programul va fi afișat în toate stațiile de parcurs, putând fi accesat prin intermediul site-ului publitrans2000.ro, cât și prin utilizarea butonului de planificare a călătoriei prin Google Maps.




























0 Comentarii