La 30 aprilie 1830 s-a hotărât „formăluirea în Valahia a șase batalioane pedestrime și 6 escadroane călărime a străjii pământesti”, țările Române obtinând, în baza Tratatului de la Adrianopol, dreptul să-și înfiinteze propria lor putere militară.
Din aceste forțe au fost create trei regimente mixte: unul la București, unul la Ploiești și altul la Craiova. În același timp, au luat ființă în Moldova un batalion de infanterie și un escadron de cavalerie, din care s-a înființat primul regiment mixt, cu garnizoana la Iași.
Afirmaţia lui Nicolae Bălcescu – precursorul gândirii militare româneşti, că „Pedestrimea, această armă a bătăliei era dispreţuită în Europa când românii simţiră importanţa ei şi îşi organizează pedestrimea lor”, stă drept argument că, infanteria împreună cu celelalte genuri de arme şi specialităţi militare, este legată, indisolubil, de istoria poporului român.
În urma Unirii de la 1859 a celor două provincii românești, Moldova și Țara Românească, infanteria a cunoscut progrese importante. În 1860, efectivele infanteriei atingeau cifra de 10.848 oameni.
După reorganizarea armatei din 1917, infanteria a fost structurată în 15 divizii de infanterie. În anul 1938, infanteria reprezenta 52% din efectivele armatei.
Infanteria reprezintă componenta principală a Forțelor Terestre și este destinată să desfășoare operații decisive, independent sau împreună cu celelalte arme, în orice zonă și pe orice direcție.
0 Comentarii