Web Analytics

articol scris joi, 30 iunie 2016

Încep procesele pentru deşeurile cu cianuri de la Câmpulung

# Tofan şi Global Eco Center, trimişi în judecată de Parchetul Înaltei Curţi

Încă se mai fac cercetări în cazul incendiului din 2013 de la depozitul de deşeuri de la Câmpulung, dar un alt incident a determinat deja trimiterea în judecată a firmei Global Eco Center Iaşi şi a administratorului acesteia, Vasile Tofan. Săptămâna trecută, pe rolul Judecătoriei Câmpulung a intrat un dosar înaintat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, capul de acuzare fiind constituit de neluarea măsurilor de eliminare a deşeurilor. Fapta incriminată este legată de scandalul deşeurilor de la Glina, din anul 2010.

Global Eco Center Iaşi a ajuns la Câmpulung în urmă cu şase ani, în baza unei relaţii contractuale cu Landmark Management, firma care a cumpărat fosta platformă ARO. Practic, societatea din Iaşi administrată de către Vasile Tofan s-a ocupat atunci de eliminarea deşeurilor rămase la uzina de automobile. Numai că, potrivit anchetatorilor, în acel proces de ecologizare nu s-au respectat procedurile legale. „(…) inculpatul Tofan Vasile a dispus, condus şi coordonat activitatea de ecologizare a platformei industriale din Câmpulung Muscel, dar, prin încălcarea repetată a obligaţiilor legale, nu a luat măsurile de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase din şlamurile provenite din secţia de galvanizare, pe care le-a declarat neîntemeiat deşeuri stabilizate şi a dispus transportarea acestora la depozitul de deşeuri nepericuloase Glina, în data de 17 septembrie 2010, în condiţiile în care caracteristicile fizico-chimice ale deşeurilor depăşeau cu mult valorile limită ale criteriilor de levigabilitate (n.n. însuşirea de a putea fi separat prin antrenare, sub formă de suspensie, într-un lichid şi prin sedimentare succesivă) pentru toate categoriile de deşeuri acceptate la toate depozitele de deşeuri din România, indiferent de categoria acestora”, se precizează în rechizitoriul întocmit de către procurorii Înaltei Curţi. Se mai specifică faptul că prin aplicarea necorespunzătoare şi/sau incompletă a procedurilor de tratare a deşeurilor periculoase s-au obţinut nămoluri/şlamuri cu conţinut de substanţe periculoase caracterizate de proprietatea de pericol H 14 – „Ecotoxic” – deşeuri care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate ori întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător şi care nu puteau fi depozitate în ţara noastră, aşa cum specificau prevederile legale.
Mai mult, Tofan este acuzat şi că ar fi încercat să evite prevederile legale în domeniu. Procurorii au descoperit că acesta nu a respectat procedurile de prelevare a probelor de deşeuri pentru analizele fizico-chimice, că a trimis la ICIM Bucureşti o probă prelevată din alte deşeuri decât cele transportate la depozitul Glina şi că amesteca deşeurile la locul de tratare şi depozitare.
Pentru aceste fapte, Vasile Tofan şi Global Eco Center au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de neluare a măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri, prevăzută de art. 98 alin. 5 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, modificată şi completată, privind protecţia mediului. Procesul se va judeca, în primă instanţă, la Judecătoria Câmpulung. Asupra unui teren deţinut de firmă în Iaşi a fost instituit sechestru asigurător.

Deşeuri periculoase la marginea Bucureştiului

Scandalul deşeurilor de la groapa de gunoi de la Glina, la marginea Bucureştiului, a pornit, pe 17 septembrie 2010, de la un post TV, după ce reporterii au filmat cum se efectuau transporturile de substanţe periculoase. Iniţial au fost avute în vedere săvârşirea mai multor infracţiuni – poluare prin evacuarea unor deşeuri sau substanţe periculoase şi  neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase – apoi s-a rămas doar la ultima faptă.

Sute de tone de şlamuri galvanice

Global Eco Center trebuia să neutralizeze şi să evacueze, printre altele, sute de tone de şlamuri galvanice rezultate în urma procesului tehnologic de la fosta uzină ARO. Atunci când a cumpărat fosta platformă industrială, Landmark Management preluase, în acte, 350 de tone de asemenea deşeuri, dar, ulterior, a reclamat descoperirea a încă trei bazine cu asemenea substanţe periculoase în care se aflau 204 tone de şlamuri. Cum activitatea de ecologizare este una costisitoare, Landmark a încercat să treacă în sarcina lichidatorului uzinei o parte din cheltuieli, însă, într-un prim proces declanşat în acest scop, nu a avut câştig de cauză.

De la ecologizare la depozitare

Vasile Tofan nu a stat la Câmpulung doar pentru a elimina deşeurile de pe fosta platformă industrială. A închiriat o hală de la Landmark Management şi a constituit acolo punct de lucru pentru Global Eco Center, în 2010 primind autorizaţie de la Primăria Câmpulung pentru activităţi şi servicii de decontaminare. În timp s-a constituit un depozit cu mii de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase, iar în octombrie 2013 a izbucnit un incendiu care putea să aibă urmări grave pentru oameni şi mediu. În 2014, la solicitarea Gărzii de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului a dispus anularea autorizaţiei de mediu pentru activitatea Global Eco Center la Câmpulung. Tot în acel an s-a întocmit un program de evacuare a deşeurilor de la ARO, finalizarea fiind stabilită pentru luna octombrie 2016. Numai că ulterioarele controale au scos la iveală faptul că Vasile Tofan nu respectă graficul de eliminare a substanţelor, din 3.270 de tone fiind evacuate doar câteva sute de tone de deşeuri. În timp s-au rărit şi controalele, iar în decembrie 2015 Global Eco Center a intrat în insolvenţă.

Alte dosare legate de deşeuri

Potrivit informaţiilor primite de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, în legătură cu incendiul produs în 2013 la depozitul de deşeuri al Global Eco Center se fac cercetări, competenţa soluţionării cauzei fiind declinată procurorilor de la Tribunalul Argeş. Sunt avute în vedere infracţiunile de infectare a apei şi traficul de substanţe toxice, fiind vizaţi angajaţi ai Global Eco Center şi funcţionari de la Garda de Mediu.
A mai existat un dosar cu multiple acuzaţii: vătămare corporală din culpă, infectarea apei, traficul de produse sau substanţe toxice, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, poluarea mediului şi distrugere din culpă. Procurorii au clasat dosarul, rămânând activă doar acuzaţia de distrugere din culpă. Pentru această faptă a fost acuzată o singură persoană, un angajat al Global Eco Center, şi s-a ajuns destul de repede în instanţă prin noua procedură denumită „acord de recunoaştere a vinovăţiei”. Numai că judecătorii nu au fost de acord cu soluţia Parchetului, astfel că s-a revenit la stadiul urmăririi penale.
Material realizat de Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete