În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice și au identificat și reținut un bărbat de 23 de ani, din Băbana.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 aprilie a.c., în jurul orei 23:00, în timp ce se afla în centrul municipiului Pitești, având fața acoperită, bărbatul ar fi lovit, cu un obiect contondent, alți trei bărbați, inducând o stare de teamă și indignare persoanelor din apropiere.
Citește și Mascații au intrat în forță peste traficanții de droguri: Operațiune de amploare a DIICOT
În urma activităților efectuate de polițiști, bărbatul bănuit de săvârșirea faptei a fost identificat și condus la sediul poliției, pentru audieri. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 17 aprilie a.c., să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
0 Comentarii