Web Analytics
scris vineri, 12.04.2024

Pitești. Arestat la domiciliu, cu dosarul înaintat la Parchet

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal referitor la încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecţie și amenințare în cazul unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Pitești, aflat în arest la domiciliu.

Pitești. Arestat la domiciliu, cu dosarul înaintat la Parchet

Citește și: Pitești. Reținut pentru tâlhărie. De la un telefon mobil i s-a tras

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeș, pe 29 martie, în jurul orei 14, bărbatul în cauză, față de care fusese emis un ordin de protecție de către Judecătoria Pitești, ar fi încălcat obligația stabilită de a nu se apropia de fosta lui soție.

El ar fi mers la portiera autoturismului pe care aceasta tocmai îl parcase, de mai multe ori, succesiv, iar acolo i-ar fi adresat amenințări.

Pe 30 martie, după administrarea probatoriului, bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi Judecătoria Pitești a dispus cercetarea sa sub măsura preventivă de arest la domiciliu, timp de 30 de zile.

Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...