Secretarul adjunct al NATO vine în Argeș să lanseze cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”. Lansările vor avea loc vineri, 12 aprilie, la Pitești, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, începând cu ora 13:00, și la Topoloveni, în sala de Consiliu a Primăriei, începând cu ora 16:00.
Evenimentul este organizat de Asociația Proiectul România 2030, România Renaște! și Editura Litera. Demnitarul va fi prezent și la una dintre marile companii de producție din județ.
Citește și Avionul TAROM în care se aflau Mircea Geoană și Luminița Odobescu, „probleme tehnice” la decolarea din Bruxelles
„Mă bucur că, scriindu-mi cartea, abia azi pot să împărtășesc cu cititorii mei din țară și din străinătate reflecțiile și concluziile ultimilor aproape patru ani în care, în calitate de secretar general adjunct al NATO, am putut experimenta o nouă perspectivă asupra subtilei rețele de interacțiuni dintre strategia militară, politică, economie, tehnologie și societăți în ansamblul lor. Când am preluat funcția, în octombrie 2019, am devenit primul cetățean al uneia dintre noile democrații intrate în Alianță după căderea Zidului Berlinului care ajungea la acest nivel al ierarhiei. Postura de deschizător de drumuri nu este întotdeauna comodă, dar este, cu siguranță, cea mai stimulatoare și cea mai propice pentru reflecție și autoreflecție”, explică Secretarul General Adjunct al NATO resorturile care stau în spatele acestui proiect.
„O analiză politică a vremurilor noastre realizată cu măiestrie. Ca un om de stat experimentat și ca lider politic interesat de destinul și de bunăstarea țării sale, Mircea prezintă o viziune cutezătoare care ar inspira viitorul oricărui stat modern inovativ” – Jens Stoltenberg, secretar general al NATO.
0 Comentarii