Web Analytics

articol scris joi, 04 aprilie 2024

Au promis pentru sănătate în Argeș: „În luna mai vor fi gata”

„În luna mai vor fi finalizate alte două mari proiecte ale Consiliului Județean Argeș care vizează infrastructura de sănătate. Vorbim de proiectele de extindere și dotare a Ambulatoriului Integrat și a spațiilor de Urgență ale Spitalului Județean Pitești, realizate din fonduri europene accesate de consiliu” – a declarat Marius Nicolaescu, vicepreședinte al Consiliul Județean Argeș.

Potrivit unui comunicat de presă al CJ Argeș, vicele Nicolaescu a mers și joi, 4 aprilie, pe cele două șantiere împreună cu echipele de implementare ale proiectului de la Consiliul Județean și de la Spitalul de Urgență.

Valoarea celor două proiecte depășește 30 milioane lei.

Citește și: Ion Mînzînă: Investiție importantă la podul de la Mărăcineni, pe DN 73!

“Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești” a presupus construirea unei clădiri noi cu subsol, parte și două etaje (S+P+2E), unde vor funcţiona 12 cabinete de consultaţii şi tratament: Reumatologie, Urologie, Dermatologie, Alergologie, Medicină internă, Urologie, Neurologie, Oncologie, Chirurgie vasculară, Chirurgie generală, Chirurgie toracică şi Ginecologie. Prin realizarea proiectului se urmărește creșterea numărului de beneficiari de infrastructură medicală dotată pentru servicii medicale comunitare și ambulatorii - se arată în comunicatul de presă.

“Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă Spital Județean de Urgență Pitești” a presupus, printre altele, extinderea spațiilor medicale la nivelul demisolului, prin realizarea unui spațiu de resuscitare cu două paturi, spațiu de evaluare și tratament imediat cu 13 paturi, o zonă de imagistică dotată cu un aparat Computer Tomograf și echipament Röntgen pentru radiografii.

La parter sunt amenjate spații destinate personalului medical astfel: o sală de întâlniri colective, birou medic șef UPU, birou asistent șef UPU, cameră de odihnă, cameră de gardă, vestiare și grupuri sanitare organizate pe sexe și un spațiu tehnic.

Spațiile exterioare au fost adaptate astfel încât funcționarea corectă a noilor spații să nu fie întreruptă (ambulanța cu pacienții în stare critică va intra direct în unitatea de imagistică UPU, din exterior).

Acest proiect are drept finalitate reducerea timpilor de așteptare până la rezolvarea cazurilor prezentate în structura de urgență, creșterea gradului de satisfacție al pacienților/aparținătorilor, precum și a gradului de satisfacție a salariaților din structură, toate aceste îmbunătățiri ale activității regăsindu-se finalmente în creșterea calității serviciilor medicale furnizate de Spitalul de Urgență Pitești - a precizat CJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Hagi a anunțat lotul României pentru Polonia și Bosnia! Doi jucători pot debuta la națională

Selecționerul Gheorghe Hagi a anunțat lotul de 26 de jucători convocați pentru ultimele două partide ale României din grupa Ligii […] Citește!

Președintele Paraguayului, demis după prăbușirea unei bănci. Milioane de clienți nu își pot accesa economiile

Senatul Paraguayului a votat pentru destituirea președintelui Santiago Peña, aflat sub anchetă penală în urma prăbușirii Ueno Bank, o instituție […] Citește!

A amenințat că aruncă un tren în aer. Amendă de 4.000 de lei pentru un bărbat de 62 de ani

Un bărbat de 62 de ani din județul Bistrița-Năsăud a pus autoritățile în alertă după ce a sunat la 112 […] Citește!

Argeș. Accident rutier la Mărăcineni

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, a avut loc un accident rutier dintre două autoturisme în comuna Mărăcineni. La fața locului s-au […] Citește!

Jandarmii argeșeni, mobilizați la Duatlonul Regal Invictus

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, Jandarmii Argeșeni sunt prezenți la Curtea de Argeș, atât pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la […] Citește!

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete