Secţia de Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipal Câmpulung a fost vizată săptămâna trecută de descinderi ale poliţiştilor de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române şi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Percheziţiile au reprezentat o activitate din cadrul cercetărilor efectuate într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acţiunea a fost una de nivel naţional, în condiţiile în care a avut ca ţintă spitale, medici şi firme cu profil medical din aproape douăzeci de judeţe şi municipiul Bucureşti.
La spitalul din Câmpulung s-au efectuat verificări operative, fiind ridicate înscrisuri şi probe. În cauză există suspiciuni că angajaţi din sistemul medical sunt implicaţi în activităţi ilegale de genul efectuării unor studii clinice periculoase prin rezultatele obţinute, în sensul că pot duce la autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente care pot afecta negativ starea de sănătate a populaţiei. Totul se făcea, potrivit anchetatorilor, pentru ca anumite medicamente comercializate de firmele care sponsorizau studiile clinice să ajungă pe piaţa sanitar-farmaceutică.
Ancheta este una complexă şi deocamdată se află într-o fază incipientă, în condiţiile în care, dincolo de stabilirea medicilor implicaţi, va fi nevoie şi de identificarea şi reevaluarea pacienţilor afectaţi de tratarea necorespunzătoare. Probabil că tocmai de aceea cei vizaţi refuză să îşi exprime un punct de vedere, aşa cum s-a întâmplat cu cei de la Spitalul Câmpulung, acolo unde reprezentanţi ai conducerii unităţii medicale ne-au spus că îşi rezervă dreptul de a nu face declaraţii, atâta timp cât este vorba de desfăşurarea unei anchete.
S-au efectuat studii clinice la Câmpulung
Deşi conducerea şi medicii de la Spital şi Secţia de Psihiatrie Câmpulung aşteaptă rezultatul cercetărilor judiciare pentru a comenta situaţia – fie dovedită în sensul suspiciunilor anchetatorilor, fie infirmată – cert este faptul că şi în unitatea medicală din municipiul muscelean s-au efectuat studii clinice având ca subiect pacienţi cu boli mentale. Însă, diferit de cauza în care s-au efectuat percheziţii este faptul că acestea nu au avut legătură cu cele cinci firme cu profil medical vizate de verificările operative ale poliţiştilor şi procurorilor, acest lucru fiind susţinut de persoane din interiorul Spitalului Câmpulung.
Secţia Psihiatrie este condusă de către doctorul Petruţa Pena, activează cu încă doi medici, deşi necesarul este de patru, şi funcţionează cu douăzeci de paturi de spitalizare continuă şi trei paturi spitalizare de zi. Bolnavii sunt deserviţi de şapte asistenţi medicali (unul dintre aceştia, Gabriel Eana, este chiar liderul de sindicat din Spital) şi de cinci infirmiere.
Cătălin Ion Butoiu



























0 Comentarii