# Rectorul Dumitru Chirleşan dă cărţile pe faţă în cacealmaua cu „reîncadrarea” clamată de liderul sindical Mircea Bărbuceanu # „Părerea mea e că membrii de sindicat au fost păcăliți”, declară rectorul despre procesul inițiat de SLUP pentru obținerea unor așa zise salarii compensatorii promise de liderul sindical # Tot fără echivoc, rectorul spune referindu-se la liderul sindical Mircea Bărbuceanu că „i-a împins pe cei 189 de angajați pe un drum închis”
Cam prin toamna lui 2015, în plin război cu fosta conducere, Sindicatul Liber din Universitatea Pitești (SLUP) a obținut executarea silită a conturilor, rețineți nu ale conturilor universității, ci cele personale ale profesorilor și altor angajați, care nu aveau nicio legătură cu litigiul declanșat de unul din cele două sindicate. Prin urmare, angajații s-au trezit cu salariile luate direct din cont. Culmea e că, recent, liderul Sindicatului SLUP, Mircea Bărbuceanu, l-a somat pe noul rector al UPIT, Dumitru Chirleșan, să facă plângere la DNA împotriva fostei conduceri a universității pentru că aceasta ar fi angajat pe bani grei o casă de avocatură pentru a se apăra în instanță. Între timp, membrii sindicatului aruncați în acest război au început să piardă procesele pe bandă rulantă, iar cel care se bătea cu pumnii în piept că le apără drepturile, liderul Mircea Bărbuceanu, adică, nu mai știe pe unde să scoată cămașa, dar face ce știe el mai bine: „acuză”. Pentru că asupra sa au planat suspiciunile că ar fi făcut un pact cu „diavolul”, rectorul Dumitru Chirleșan, acesta din urmă a acceptat să explice pentru ziarul nostru cum au stat în realitate lucrurile cu „afacerea reîncadrarea”, promisă de Mircea Bărbuceanu, dar și cum liderul sindical și-a împins proprii oameni pe un drum închis.
„Ni s-a spus să ne retragem banii din bancă, iar salariul să ni-l ridicăm de la casierie că ne execută nu știu ce executor”
# Domnule rector, în unul din recentele mail-uri transmise de Mircea Bărbuceanu către membrii de sindicat se acredita ideea că a avut o discuție cu dumneavoastră, discuție în cadrul căreia ați promis că Universitatea Pitești se va retrage din procesele cu SLUP. A fost vorba despre un pact?
– După prima Adunare Generală, am avut o discuție cu avocata și cu el. Și am analizat la modul rațional toate problemele și pe toate fețele. Ne-am întrebat: dacă ne retragem acum, ce câștigăm? Se oprește procesul?! Nu! Dacă se retrag ambele părți, se termină? Nu, că tot se va da o sentință! Am convenit împreună să lăsăm să treacă, până se dă sentința, pe fond. Găselnița asta a fost la un moment dat una deșteaptă. Nu a dat sindicatul în judecată, a dat fiecare dintre cei 189 de membri în judecată Universitatea. În momentul ăla nu eram nimic altceva decât profesor la catedră, eu nu fac parte din niciun sindicat, nu știam despre ce este vorba. Eu am auzit așa, la a cincea gură, că se întâmplă o chestie. Apoi panică mare, ni s-a spus să ne retragem banii din bancă, iar salariul să ni-l ridicăm de la caserie, că ne execută nu știu ce executor. Nu am înțeles asta la momentul respectiv. Așa s-a și întâmplat! S-a întâmplat în cazul a 11 angajați ai universității care au fost jefuiți de către Banca Transilvania și o spun cu gura largă, puteți să scrieți asta cu majuscule. Banca Transilvania nu avea voie în niciun fel să se atingă de salariile oamenilor. Executorul în mod normal nu avea voie să facă chestia aia, dar a prins acea perioadă când în Codul Civil executorul se putea autosesiza fără să ceară aprobarea judecătorilor. Putea să treacă direct la executare, când primea o solicitare.
# Despre ce sumă este vorba?
– Executarea în sine a fost solicitată pentru încadrări, dar sumele în joc au fost așa: fiecare dintre angajați a plătit avocatului, iar executorul a fost angajat cu plata unui avans minimal, urmând ca executorul să își ia banii de la Universitate. Ori el a pus o taxă de executare pentru fiecare individ în parte, de 1850 de lei. Liderul de sindicat a fost greșit îndrumat, greșit sfătuit. Mie îmi pare rău, că suntem colegi, dar au fost greșit îndrumate 189 de persoane din universitate. Nimeni nu le-a explicat că, dacă pierd, plătesc cheltuieli de judecată, taxa de executare.
„Noi nu ne vom întoarce cu executare silită către proprii angajați”
# Cum este cu casa de avocatură angajată de fosta conducere?
– La momentul la care Universitatea s-a trezit cu aceste procese, avea un singur jurist care trebuia să se ocupe de 189 de persoane. Am înțeles de ce conducerea de atunci a luat decizia de a angaja o casă de avocatură. Părerea mea este că, în situația în care a fost pusă atunci, fosta conducere nu prea avea ce face. Exista alternativa, dacă nu reacționa în niciun fel, să se execute salariile angajaților și prin asta crearea unui conflict major. Nu vreau să comentez cât de bună sau cât de rea a fost fosta conducere. Ca soluție tehnică de moment… cu un singur jurist angajat și un altul în concediu post natal, ce poți să faci?! Singura soluție este să angajezi o casă de avocatură cu doi, trei, avocați care să lucreze la aceste dosare. Era un termen de contestație a executării silite de zece zile-cincisprezece zile, ceva la modul ăsta. Or, realmente nu avea când să le facă. Era o opțiune corectă, zic eu. Acum problema este că, pe fond, nu Universitatea a dat în judecată angajații, ci angajații au dat în judecată Universitatea. Deci, de bon ton ar fi ca angajatul să termine procesul pe care l-a început, nu?! Dacă tot ne lăudăm că terminăm procesul… În felul ăsta ajungem la zi. Eu găsesc o stare de fapt în care casa de avocatură este angajată, procesele sunt la diverse instanțe, unele pronunțate deja. Am avut o discuție. Ne oprim ori nu ne oprim? Or, nu mai conta. Și am hotărât împreună să vedem ce se întâmplă la sentința finală. În funcție de cum iese, eu l-am asigurat pe el (pe Mircea Bărbuceanu, n.red) și îmi țin cuvântul: noi nu ne vom întoarce cu executare silită către proprii angajați, să le luăm cheltuieli de judecată.
Cei 189 de sindicalişti pierd procesele pe bandă rulantă
# Asta este promisiunea pe care ați făcut-o?
– La ultima discuție cu ei eu i-am întrebat, avem noi ceva procese cu dumneavostră?! Băi, fraților, voi aveți proces cu noi, cu Universitatea! Dar eu, Chirleșan, nu am niciun proces cu voi. Eu nu vă duc în apeluri și recursuri, nu vă cer cheltuieli de judecată… dar este deja un proces inițiat.
# Deci procesele nu s-au finalizat în favoarea angajaților?
– Nu! Nu aveau cum să câștige, ați văzut că domnul lider e supărat că nu câștigă. Nu aveau cum. Niciunul! Dl Bărbuceanu i-a împins pe cei 189 de angajați pe un drum închis. Ei cer salarii compensatorii și reîncadrare. Salarii compensatorii s-au dat. Iar în legătură cu reîncadrarea, din păcate nu au un dispozitiv de aplicare a reîncadrării, pentru că din sentința definitivă lipsește un anumit text de lege care nu e invocat și atunci nu a fost menționat în sentință. Singura formă prin care poți reface dreptul unui om pe o lege care nu mai e în vigoare e să îi dai salarii compensatorii. Compensatorii pe care ei le luaseră. Deci nu prea au obiectul judecății…
# Au fost păcăliți?
– Da, părerea mea este că au fost păcăliți, nu știu dacă cu intenție. S-ar putea ca domnul lider să fi avut această idee măreață că vezi, domne, ce chestie deșteaptă, că obține și reîncadrări, ne ia și banii de la Universitate.
Interviu realizat de Alina Crîngeanu



























0 Comentarii