# Candidatul liberal la primărie admite că PNL e dispus să intre în negocieri pentru un post de viceprimar cu toate partidele și cu toți candidații independenți, mai puțin cu PSD
Narcis Sofianu, candidatul PNL la primăria Piteşti, a admis în cadrul unei conferinţe de presă posibilitatea ca liberalii să îşi propună obţinerea unui post de viceprimar al municipiului reşedinţă de judeţ. Sofianu a mai adăugat că e deschis negocierilor cu independenţii sau cu alte formaţiuni politice, cu excepţia social-democraţilor.
„Este posibil ca Partidul Naţional Liberal, respectiv eu ca persoană, să ne propunem obţinerea unui post de viceprimar. Dar, aşa cum am anunţat la începutul mandatului meu de preşedinte al PNL Piteşti, noi nu vom negocia cu PSD pentru administraţia publică locală de la Piteşti. Suntem deschişi pentru negocieri cu alte formaţiuni politice sau candidaţi independenţi. Am înţeles că sunt doi sau trei candidaţi independenţi la funcţia de consilier local. Dacă vor fi în consiliu, vom negocia şi cu dumnealor. Nu cred că PSD va obţine majoritate în Consiliul Local Piteşti”, a spus şeful PNL Piteşti. „Chiar dacă nu voi fi ales primar al Piteştiului, voi fi în Consiliul Local. Fiind în Consiliul Local, vă asigur că această instituţie şi societăţile subordonate vor avea un grad de transparenţă mărit şi mulţi vor considera că nu este rentabil să mai rămâi în administraţia publică locală dacă e şi Sofianu cu tine în Consiliul Local”, a mai declarat şeful PNL Piteşti.
Narcis Sofianu a mai precizat că, în calitate de cetăţean, s-a adresat Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia pentru a afla stadiul şi modul în care au fost derulate programele europene la Piteşti. Instituţia i-a comunicat că la data de 26 mai a.c. patru proiecte nu figurau ca fiind finalizate. Sofianu a mai dezvăluit că la aceste proiecte există mari diferenţe între valoarea totală aprobată iniţial pentru a fi finanţată din bani europeni şi valoarea autorizată la plată la finalul lucrărilor.
„Din cauza întârzierilor şi a lipsei de profesionalism, ca să nu spun a incompetenţei crase, a dlui Ionică şi a subordonaţilor dumnealui, avem următoarele diferenţe: la Centrul Multifuncţional, proiect făcut peste termen, avem o diferenţă între suma aprobată pentru finanţare din bani europeni şi suma acceptată efectiv la plată de 40 de miliarde lei vechi, la pasajul rutier Podul Viilor diferenţa e de 200 miliarde lei vechi, la proiectul de reabilitare infrastructură urbană avem o diferenţă de 250 de miliarde lei vechi, la extinderea şi reabilitarea termică a Şcolii nr. 19, care încă continuă, diferenţa este de 90 miliarde lei vechi dintre cât trebuia să absorbim pe fonduri europene şi cât ni s-a acceptat efectiv la plată. Adică restul cam suportăm de la bugetul local”, a explicat Narcis Sofianu. I.H.B.
0 Comentarii