Web Analytics

articol scris joi, 19 mai 2016

Sora deputatului Drăghici s-a speriat de consecinţele scandalului HexiPharma

# Cătălina Neague și-a șters CV-ul de pe site-ul RENAR, unde apărea ca director general al acestei instituții care a acreditat Unilab, laboratorul de analize controlat de controversatul Dan Alexandru Condrea

Numele deputatului Mircea Drăghici a fost vehiculat de mai multe ori  la emisiunea „Jocuri de putere”, de săptămâna trecută de pe RealitateaTV,  realizată de jurnalistul Rareș Bogdan pe tema scandalului HexiPharma, dar și la B1TV, la emisiunea XPress realizată de Sabin Orcan. Numele parlamentarului argeșean a fost asociat cu cel al sorei sale, Cătălina Neague, directoarea RENAR (Organismul Național de Acreditare), instituție care a acreditat firmele grupului Hexi, Health Services şi în special Unilab, laboratorul controlat de Condrea prin care acesta dădea certificate de analiză produselor deja diluate fabricate de firma sa. De asemenea, realizatorul Rareș Bogdan a amintit despre legătura dintre Neague Cătălina (sora deputatului Drăghici) și Simona Mărginean, director general Hexi Med la acel moment, asta în contextul acreditării cu cântec obținute de laboratorul lui Condrea de la RENAR. Ba chiar a prezentat, printr-o schemă, legătura de cauzalitate dintre personaje. Interesant este că, în timp ce deputatul Mircea Drăghici a remis redacțiilor un drept la replică în care neagă orice legătură a lui sau a surorii sale cu Hexi Pharma, Cătălina Neague și-a șters CV-ul de pe site-ul  RENAR. De pe Internet au dispărut și alte referiri la directoarea RENAR, iar pe contul personal de Facebook, sora deputatului și-a trecut drept loc de muncă Administrația Națională Apele Române Argeș Vedea, ştergând tot ceea ce este legat de RENAR. Reamintim că, în ianuarie 2014, Cătălina Neague, sora deputatului PSD Mircea Drăghici, a fost numită director general al RENAR. Presa a scris atunci că Mircea Drăghici a intervenit decisiv spre a-și promova sora. Trebuie specificat că, din luna iunie 2006 și până în august 2012, Cătălina Neague apare trecută în profilul profesional LinkedIn  „lead assesor”, adică evaluator la RENAR – Asociația de Acreditare din România. La aceeași instituție a lucrat ca șef al Laboratorului de Acreditare, între 2012 și 2014, când a făcut pasul cel mare către postul de director general RENAR. Anterior epocii de glorie de la RENAR, Cătălina Neague a a fost director tehnic la Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea.

Mega-dosar DNA pe corupția HexiPharma din spitale

Între timp, organele de anchetă fac pași importanți în încercarea de a stabili adevărul și vinovații în cazul Hexi Pharma. Potrivit lui  Cătălin Tolontan,  Direcția Națională Anticorupție pregătește un mega dosar pe corupția HexiPharma din spitale, pornind de la denunțurile unor foști și actuali angajați ai patronului Dan Alexandru Condrea. Printre denunțuri, ar exista și unul în care apar numele deputatului Mircea Drăghici și al sorei sale, Cătălina Neague, aceasta din urmă în calitate de director general al Renar, organism care a acreditat Unilab, laboratorul fantomă al  patronului de la HexiPharma. Până vom vedea care-i gradul de implicare sau nu al celor doi amintiți mai sus, se cuvine totuși o întrebare: care erau oamenii lui Condrea din sistemul sanitar argeșean? Cei spre care plecau, la sfârșitul fiecărei luni, conform Gazetei Sporturilor, plicurile cu bani trimise de Dan Alexandru Condrea? Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Se schimbă regulile în maternitățile din România. Nicușor Dan a promulgat legea care le oferă mamelor noi drepturi la naștere

Femeile însărcinate din România vor putea avea alături o persoană aleasă de ele pe întreaga durată a travaliului și a […] Citește!

Ștefan Popa, locul 4 la spadă la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar

Ștefan Popa a încheiat pe locul al patrulea proba individuală masculină de spadă de la Jocurile Olimpice de Tineret de […] Citește!

Scandal financiar la Universitatea din București: Trei angajate, acuzate că au sustras peste 1,6 milioane de lei din taxele studenților

Trei angajate ale Universității din București sunt cercetate penal într-un dosar de delapidare, după ce procurorii au descoperit presupuse nereguli […] Citește!

Prosumatorii vor primi lunar banii pentru energia livrată în rețea. Surplusul va putea reduce și facturile la gaze

Aproape 400.000 de români care produc energie electrică cu ajutorul panourilor fotovoltaice ar urma să beneficieze de noi reguli privind […] Citește!

Kylian Mbappé ar putea rata meciul Franței cu Italia. Probleme medicale pentru căpitanul naționalei

Naționala Franței ar putea evolua fără Kylian Mbappé în partida cu Italia, după ce atacantul lui Real Madrid a acuzat […] Citește!

Schimbare majoră în Justiție: Numărul parchetelor ar putea scădea de la 175 la doar 41

Ministerul Justiției pregătește una dintre cele mai importante reorganizări ale sistemului de parchete din România. Potrivit unui proiect de lege […] Citește!

Fotbalist de 22 de ani, mort subit după ce a suferit un stop cardiac la antrenament

Fotbalul francez este în doliu după moartea lui Wanis Honsor, un tânăr jucător în vârstă de numai 22 de ani. […] Citește!

Fratele lui Viktor Orbán, arestat preventiv pentru trafic de migranți. Reacția fostului premier: „Ținta sunt eu!”

Fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind […] Citește!

Harghita: Peste 120 de muniții neexplodate, distruse de pirotehniști. Avertismentul pompierilor

O operațiune de distrugere a muniției neexplodate a avut loc miercuri, 11 noiembrie, în județul Harghita. Specialiștii pirotehnici ai Inspectoratului […] Citește!

Se pregătesc restricții de energie în România? Ministerul Energiei anunță ce s-ar putea întâmpla cu marii consumatori în această iarnă

Marile companii din România care consumă cantități importante de energie electrică ar putea fi nevoite să își reducă temporar consumul […] Citește!

Orașul din România care a întrecut Geneva și Reykjavik într-un top european! Sighișoara, printre cele mai frumoase 100 de destinații în 2026

Unul dintre cele mai cunoscute orașe medievale din România a reușit să atragă din nou atenția la nivel internațional. Sighișoara, […] Citește!

Furtuna Charles a paralizat Portugalia: Sute de zboruri anulate, școli și magazine închise

Portugalia se confruntă miercuri, 11 noiembrie 2026, cu un nou episod de vreme extremă, după ce furtuna Charles a ajuns […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete