46 de suspecți de la Agenția de Control și Încasare Nădlac II au fost duși la audieri, urmare a unei acțiuni a Direcției Generale Anticorupție (DGA), sub acuzația pentru luare de mită în formă continuată, au declarat pentru G4Media.ro surse judiciare. Potrivit acestora, mita ajungea la circa 100-150 de euro de funcționar, pe tură.
Suspecții erau angajați ai Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara (care gestionează drumurile naționale și autostrăzile din jud.Arad, Timișoara, Caraș Severin, Hunedoara și parțial Alba).
„La data de 13.02.2024, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – serviciile anticorupție din județele Arad, Bihor, Timiș, Caraș-Severin, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Dolj, Sibiu și DGA – Structura Centrală, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pun în executare 2 mandate de percheziție domiciliară la tonetele I și II, sens ieșire din țară în ACI Nădlac 2. Activitățile procedurale se desfășoară într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată de către 47 de funcționari publici din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere”, a anunțat Direcția Generală Anticorupție din MAI într-un comunicat de presă.
0 Comentarii