Web Analytics
scris miercuri, 07.02.2024

Procurorul general, despre fenomenul drogurilor: România nu este o ţară de import

După tragedia de la 2 Mai provocată de un tânăr drogat, problema traficului şi consumului de droguri a fost pusă pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Aceasta înseamnă că serviciilor secrete li s-au trasat sarcini concrete să livreze informaţii către DIICOT. Rezultatele nu vor întârzia să apară, spune procurorul general al României Alex Florenţa, într-un interviu pentru TVR. În plus, numărul procurorilor antidrog de la DIICOT a fost suplimentat cu 25 de posturi.

Procurorul general, despre fenomenul drogurilor: România nu este o ţară de import

Citește și: Argeșenii nu vor să lucreze la Autostrada Sibiu – Pitești. Constructorul caută peste 2.000 de oameni


Alex Florenţa a explicat că droguri precum cocaina şi metamfetamina vin în România din Occident. Şi au devenit tot mai accesibile pentru consumatorii români.
„În momentul de faţă, România nu este o ţară de destinaţie a drogurilor principale. De aceea marea parte a fenomenului infracţional trafic de droguri şi a infractorilor implicaţi în acest fenomen îşi aduc de regulă drogurile din statele din vestul Europei în România, prin diferite mijloace de transport. Pentru anumite tipuri de droguri cum e heroina, România e ţară de tranzit dinspre Est spre Vest, dar heroina are o prevalenţă destul de redusă. Şi mai avem în anumite situaţii, în sens invers, pentru drogurile sintetice care pleacă din Ţările de Jos către statele din Asia. Dar în raport de drogurile principale de consum şi anume canabisul şi cocaina, noi nu suntem în momentul de faţă o ţară de import, adică importurile principale nu se fac prin România. De aceea drogurile sunt aduse în marea lor parte de către dealeri din Europa de vest şi distribuite ulterior fiecare către cercul lui de consumatori, printr-un număr de dealeri stradali. De aici şi reflecţia în ceea ce priveşte marile capturi din România – care ele au existat. Să ne aducem aminte totuşi de acea o tonă şi jumătate de rezină de canabis din 2020, de o tonă şi jumătate, dacă reţin bine, de heroină în 2021, încă vreo aproape 200 de kg de heroină în 2022, vorbim strict de portul Constanţa – dar caracterul lor sporadic se datorează tocmai faptului că încă România nu este o ţară de import principal pentru astfel de cantităţi mari”, a adăugat procurorul general.
Procurorul general spune că fenomenele traficului şi consumului de droguri nu pot fi combătute doar de poliţişti şi procurori. Ar ajuta dacă la şcoală, elevii ar învăţa despre consecinţele nefaste ale consumului de droguri, a adăugat Alex Florenţa.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită