Web Analytics
scris sâmbătă, 20.01.2024

Percheziții într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Amendă de 8.000 de lei pentru proprietar

Poliţiştii au făcut, sâmbătă, două percheziţii în judeţul Mureş, într-un dosar penal de organizare de lupte între câini şi intervenţii chirurgicale neautorizate. A fost emis ordin de protecţie pentru doi câini, transmite News.ro. Poliţiştii au aplicat, faţă de proprietarul exemplarelor canine, patru sancţiuni contravenţionale, conform OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinelui fără stăpân şi Legii nr. 205 din 2004 privind protecţia animalelor, în valoare de 8.000 de lei.

Percheziții într-un dosar care vizează organizarea de lupte între câini. Amendă de 8.000 de lei pentru proprietar

Citește și: RISE Project: Mii de oameni au rămas fără bani după ce i-au depus la CAR


”La data de 20 ianuarie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureş au pus în executare, în judeţul Mureş, două mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de organizarea de lupte între câini, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte şi intervenţii chrirurgicale neautorizate (cupare de urechi)”, anunţă, sâmbătă, Poliţia Română. Sursa citată a precizat că a fost găsit un câine cu urechile cupate, fiind emis ordin de plasare în adăpost, întrucât a fost folosit la lupte cu câini.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...