Web Analytics
scris sâmbătă, 13.01.2024

Anchetă la Psihiatrie după ce un pacient a fost bătut

Un pacient în vârstă de 33 de ani, internat pe secţia de psihiatrie, a ajuns la terapie intensivă, după ce a fost snopit în bătaie de alţi pacienţi, în urmă cu aproape două săptămâni. În tot acest timp, incidentul a fost păstrat secret de conducerea Spitalului Județean Botoșani.

Anchetă la  Psihiatrie după ce un pacient a fost bătut

 Tânarul fost internat pe secţia de Psihiatrie, în Ajunul Crăciunului. De atunci tatăl l-a vizitat zilnic până când a fost anunțat că fiul lui ar fi căzut în baie și și-a fracturat brațul drept.

Citește și Mai puţini bani pentru medicina de familie şi pentru ambulatoriu. Milioane de pacienți ar urma să fie afectați

Deşi iniţial tatăl băiatului a crezut că este vorba doar de un simplu accident, aşa cum a fost informat, când şi-a văzut copilul a avut parte de un adevărat şoc. Tânărul era plin de vânătăi pe tot corpul şi desfigurat, iar agresori ar fi chiar pacienții internaţi în spital.

Părinte a pus întrebări celor ce îl aveau în grijă însă nu a primit niciun răspuns. Revoltat, tatăl, a cerut ajutorul poliţiei, care a deschis acum o anchetă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită