Web Analytics
scris marți, 09.01.2024

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest preventiv

Patronul complexului turistic Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru, a decis, marţi, Tribunalul Prahova.

Patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, rămâne în arest preventiv

Surse judiciare au precizat, marţi, pentru AGERPRES, că instanţa a respins ca nefondate contestaţiile formulate de inculpaţi, decizia fiind definitivă.

Citește și: Atenție, şoferi! Punctul de amendă a crescut de la 1 ianuarie 2024

Astfel, Dinicu rămâne în arest preventiv, iar cei doi interpuşi prin care el administra complexul turistic- Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie rămân în arest la domiciliu.

Cei trei sunt acuzaţi de distrugere din culpă, care a avut ca urmare un dezastru.

„Din data de 03.01.2024, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei persoane fizice, respectiv faţă de un administrator statutar şi doi administratori în fapt ai societăţii comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. (…) în perioada 2016 – 26.12.2023, cele trei persoane au desfăşurat în mod convergent şi sistematic demersuri în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice, prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea activităţii de ‘cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată’, desfăşurate la sediul social din comuna Tohani, sat Tohani, judeţul Prahova”, a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...