Ambasadorul României la Madrid, George Bologan, a declarat vineri, 5 ianuarie, pentru G4Media, cu referire la negocierile privind acceptarea dublei cetățenii, că ”în acest moment textul Acordului se află într-o fază avansată de negocieri, Ambasada de la Madrid fiind în contact cu autoritățile celor două state pentru a finaliza procesul tehnic. Probabil va fi semnat în prima parte a acestui an”.
Citeşte şi: Tudorache (REPER), despre aderarea la Schengen: Terminalul I de la Otopeni nu este pe deplin pregătit pentru ce urmează
Potrivit sursei citate, Guvernele României și Spaniei sunt aproape de semnarea unui acord prin care cetățenii români vor putea avea ambele cetățenii. Dubla cetățenie este o miză pentru București, dat fiind că peste un milion de români trăiesc în Spania și, dacă vor să obțină cetățenia spaniolă, trebuie să renunțe la cea română.
”Acordul privind dubla cetățenie pentru românii rezidenți în Regatul Spaniei este o temă care s-a aflat mulți ani pe agenda discuțiilor bilaterale. A fost una din prioritățile mandatului de ambasador și după discuții aplicate purtate într-un cadru onest și cordial s-a ajuns la această decizie anunțată în 2022 la Castellon cu ocazia primei ședințe de guvern dintre România și Spania” – a declarat George Bologan pentru G4Media, adăugând că premierul spaniol Pedro Sanchez a fost invitat în România.
În noiembrie 2022, ca urmare a acelei ședințe de guvern comune de la Castellon, Spania a acceptat în premieră să constituie un grup de lucru cu România pentru dubla cetățenie. A fost prima oară când Spania a deschis această posibilitate, îndelung cerută de România, în condițiile în care Madridul nu acceptă dubla cetățenie.
0 Comentarii