Doi bărbați şi-au petrecut noaptea dintre ani în spital după ce au fost înjunghiați în faţa barului din localitatea Petriş, comuna Dolheşti. Amândoi au ajuns la spital în stare gravă.
La Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi a fost adus un bărbat de 35 ani, care avea o plagă înjunghiată în zona toracelui.
După ce a fost stabilizat în UPU, bărbatul a fost dus în sala de operaţii de la Clinica I Chirurgie.
Cea de-a doua victimă, un bărbat de 41 ani, care a fost înjunghit, după ce a fost consultat de medicii chirurgi a fost dus direct în sala de operaţii.
În ambele cazuri, prognosticul medicilor este rezervat.
0 Comentarii