Web Analytics
scris joi, 28.12.2023

ITM Argeș. Zeci de controale la aziluri din județ! Cu ce s-au soldat

În perioada 27 octombrie – 15 decembrie a avut loc o campanie națională privind verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă și în domeniul securității și sănătății în muncă la centrele rezidențiale de îngrijire și asistență medico-socială pentru persoane vârstnice, bolnavi cronici în fază terminală, centre rezidențiale de îngrijiri paliative, locuințe protejate, centre de tip respiro/centre de criză, centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități, centre rezidențiale pentru tineri în dificultate, centre de tranzit, centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoanele fără adăpost, centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru alte categorii de persoane în situație de dependență și centre rezidențiale recuperare/reabilitare persoane dependente.

ITM Argeș. Zeci de controale la aziluri din județ! Cu ce s-au soldat

Citește și: Argeș. 16 unități economice, controlate la pază! S-a lăsat cu amenzi

În cadrul acestei campanii, inspectorii de muncă ai ITM Argeș au efectuat 52 de controale, care s-au soldat cu 48 de sancțiuni, dintre care 22 în domeniul relațiilor de muncă, respectiv 21 amenzi însumând 188.500 lei, și 26 în domeniul securității și sănătății în muncă, respectiv 11 amenzi în valoare totală de 46.000 lei, potrivit unui comunicat de presă al instituției conduse de inspector-șef Anița Maria Neacșu.

De asemenea, au fost identificate 0pt persoane care lucrau fără a avea încheiate în forma scrisă contracte individuale de muncă.

Principalele deficiențe constatate: primirea la muncă a unor persoane fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidențierea repartizării programului de lucru, neasigurararea controlului medical la angajare și periodic, neasigurarea instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă la angajare și periodic, neverificarea sistematică și periodică a echipamentelor de muncă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită