Web Analytics
scris duminică, 10.12.2023

Percheziții la persoane bănuite de braconaj

Percheziții la persoane bănuite de braconaj

La data de 08 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, au efectuat trei percheziții domiciliare, în localitățile Ungheni și Mozăceni, la locuințele a trei bărbați bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj.

În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două arme neletale, supuse autorizării, deținute fără drept, un exemplar de vânat din specia fazan și un câine din rasa ogar.

Citește și Cine primește cea mai mare pensie din România

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Ultimele articole

FCSB, din nou campioană

Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova,...

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...