Belgia, Germania şi Ţările de Jos au depus o candidatură comună la FIFA pentru a găzdui Cupa Mondială de fotbal feminin în 2027, au anunţat vineri federaţiile de fotbal ale acestor ţări, potrivit Reuters.
Cele trei ţări vor intra în competiţie cu Brazilia pentru a găzdui turneul, după ce ţara sud-americană şi-a depus candidatura luna trecută. Statele Unite şi Mexic şi-au exprimat, de asemenea, interesul.
Citește și: FC Argeş Basketball, a noua victorie în ligă!
Asociaţiile membre au avut timp până vineri să îşi depună candidaturile la FIFA. Africa de Sud a depus şi ea o candidatură, dar s-a retras luna trecută, precizând că a considerat că este mai bine să prezinte o „candidatură bine pregătită” pentru ediţia din 2031.
„Consultările extinse şi detaliate între cele trei federaţii, împreună cu părţile interesate cheie, inclusiv guvernele centrale, datează din 2021”, a precizat federaţia olandeză de fotbal (KNVB) într-un comunicat.
0 Comentarii