Web Analytics
scris sâmbătă, 02.12.2023

Piteşti. A intrat peste soţia şi fiica sa, încălcând ordinul de protecţie

Un piteştean în vârstă de 53 de ani a fost reţinut de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a unui ordin de protecţie.

Piteşti. A intrat peste soţia şi fiica sa, încălcând ordinul de protecţie

Citeşte şi: Femeie din Curtea de Argeș reținută după ce a vrut să folosească carduri bancare dintr-un portofel găsit

Ce s-a întâmplat, de fapt? Biroul de presă al IPJ Argeş precizează că, pe 29 noiembrie, bărbatul respectiv ar fi pătruns în locuința unde se aflau soția și fiica sa, deși pe numele său, era emis de către polițiști, la 29 noiembrie, un ordin de protecție provizoriu.

După administrarea probatoriului, joi, 30 noiembrie, împricinatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus în cazul său măsura preventivă a controlului judiciar timp de 60 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...