De anul viitor, în Pitești va fi implementat un sistem de închiriere a bicicletelor, de tip bike-sharing. Vestea ne-a fost dată de primarul Cristian Gentea, care, miercuri, 29 noiembrie, a semnat un contract de furnizare a 48 de biciclete (24 electrice și 24 clasice), dar și de realizare a patru stații de închiriere a bicicletelor.
Citește și: Programul piețelor din Pitești în minivacanța de 1 Decembrie
Potrivit edilului-șef, stațiile respective vor fi amplasate în patru parcuri din municipiu: Parcul Prundu, Parcul Ștrand, Parcul „Lunca Argeșului” și Trivale – zona Grotă.
Fiecare stație va avea 20 de porți, dintre care 10 pentru biciclete electrice.
„Vom amplasa patru automate de eliberare și încărcare carduri și vor exista: o infrastructură cu centru de date și o platformă de tranzacționare cu portal/ aplicație mobilă” – a mai explicat Cristian Gentea într-o postare pe pagina de Facebook.
Durata contractului este de cinci luni.
Mai aflăm că obiectivul face parte dintr-un proiect finanțat prin fonduri nerambursabile – „Modernizarea infrastructurii serviciului de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat: crearea de sisteme de închiriere biciclete (sistem de tip bike-sharing)”.
0 Comentarii