În ultimele 24 de ore, polițiștii din mediul rural au continuat activitățile de prevenire și combatere a delictelor silvice, împrejurare în care au depistat și sancționat 7 persoane, cu vârste între 16 și 45 de ani, care transportau material lemnos fără proveniență legală, cu autoutilitare sau atelaje.
Citește și: Argeș. Transport ilegal de lemne. Poliția a dat amenzi
„În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.500 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice”, după cum ne-au comunicat cei de la Biroul de presă al IPJ Argeș.
În aceleași împrejurări, au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a aproximativ 4 metri cubi de material lemnos, de esențe fag, carpen și frasin, care a fost predat reprezentanților ocoalelor silvice competente – mai precizează sursa citată.
Să trimiteți polițiștii în cauză și în comuna Bogați, că este dezastru.
Sunt prinși doar prostii, adevărații samsari care fura material lemnos sunt puși la adăpost.