Vești bune de la Ministerul Mediului care anunță că programul Casa Verde Fotovoltaice se va relua în curând. O nouă sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, prin care vom valida potenţialii instalatori, va demara miercuri, iar firma care a dat în judecată Adminstraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a promis că va renunţa la proces dacă va fi validată ca instalator autorizat, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Citește și: Accident cu 2 mașini la Călinești. Copil de 8 ani evaluat de medici
„Sunt 90.000 de beneficiari, 90.000 de familii care aşteaptă Programul „Casa Verde Fotovoltaice”, astăzi blocat de decizia unei instanţe de judecată, respectiv Curtea de Apel Oradea, care a suspendat acest program în urmă cu câteva săptămâni. Aş vrea să aduc în atenţia opiniei publice faptul că, în urmă cu câteva zile, am invitat la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor reprezentanţii companiei care au dat în judecată AFM-ul. De asemenea, am invitat şi reprezentanţii Administraţii Fondului pentru Mediu, încercând să găsesc o posibilitate de mediere a acestui conflict între un privat şi statul român, înţelegând că termenele de judecată ar putea să depăşească cu mult perioada pe care noi o estimăm şi cu speranţa că reuşim să deblocăm această situaţie. Vreau să anunţ faptul că am ajuns la o înţelegere între părţi, în sensul în care miercuri, în această săptămână, la ora 10:00, vom deschide o nouă sesiune prin care vom valida potenţialii instalatori. Bineînţeles că se pot înscrie şi instalatori care nu au încercat să se înscrie prima dată, la fel cum se pot înscrie şi instalatori care au fost respinşi, aşa cum este cazul acestei societăţi comerciale. Am primit o promisiune a societăţii că, în măsura în care se va deschide o nouă sesiune şi în măsura în care va fi validată ca instalator autorizat de către Ministerul Mediului, aceasta va renunţa la procesul pe care îl avem, va face o cerere de renunţare la judecată, moment din care putem să sperăm că aşteptarea celor 90.000 de familii va fi mult scurtată”, a precizat ministrul Mediului.
Citește și: Noua lege a pensiilor a fost adoptată și de Camera Deputaților
Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, în data de 26 septembrie 2023, suspendarea programului „Casa Verde Fotovoltaice”, ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea prin care se admite cererea formulată de către unul dintre instalatorii care nu au fost validaţi de instituţie.
Bugetul alocat sesiunii din acest an a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, pentru care au fost validaţi 515 instalatori, este de aproape două miliarde lei, din care peste 1,7 miliarde de lei alocat persoanelor fizice şi 17,5 milioane de lei unităţilor de cult. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei. Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de către beneficiar din surse financiare proprii.
0 Comentarii