Un bărbat, angajat al unui parc eolian din zona montană a judeţului Alba, a fost salvat de jandarmii montani după ce a rămas blocat în zăpada de peste un metru. Intervenţia a fost una dificilă și a durat peste patru ore.
Citește și: Angajații caselor de sănătate sistează plățile către spitale și furnizori
”Duminică seară, o intervenţie dificilă a jandarmilor montani a avut loc în Munţii Apuseni, mai exact între Vârful Bihor şi Vârful Curcubăta Mică, în judeţul Alba. În jurul orei 18.30, un angajat al parcului eolian local a fost nevoit să solicite ajutorul jandarmilor prin apel la 112 după ce, surprins de un strat gros de zăpadă, s-a dezorientat, rămânând blocat în nămeţi. În încercarea de a ajunge la locul de muncă, bărbatul le-a lăsat în maşină pe soţia şi fata acestuia şi a pornit pe jos spre parcul eolian, dar s-a pierdut în întuneric şi zăpadă”, a transmis, luni, Jandarmeria Română. Echipa de jandarmi montani de la Postul Arieşeni a plecat imediat în căutarea acestuia, misiunea durând aproape 4 ore.
Citește și: Mașină lovită de tren, în Băiculești. Șoferul a fost rănit
”Pentru a-l găsi pe bărbat, jandarmii au fost nevoiţi să meargă mai bine de 3 kilometri prin zăpada ce depăşea un metru. După ce l-au condus în siguranţă la autovehiculul unde îl aşteptau îngrijorate soţia şi fiica sa, jandarmii i-au transportat în siguranţă până la drumul naţional, de unde au putut continua drumul spre casă”, a arătat sursa citată.
0 Comentarii