Web Analytics
scris sâmbătă, 04.11.2023

FC Argeș a pierdut cu 1-0 duelul cu Concordia Chiajna

În ultimul duel al zilei din cadrul etapei 12, FC Argeș a fost înfrântă de Concordia, scor 1-0, în urma golului înscris cu capul de stoperul Denis Ispas, în min 18. Ilfovenii au urcat astfel pe loc de play-off, cu 19 puncte. A fost primul eșec al lui Eugen Neagoe pe banca piteștenilor. La finalul meciului, antrenorul formației din Trivale a ținut să atragă atenția însă asupra unui alt aspect și a evidențiat momentul în care a primit cartonaș galben din partea arbitrului.

FC Argeș a pierdut cu 1-0 duelul cu Concordia Chiajna

Citește și: Condiții de lux în închisoare pentru fostul fotbalist Dănuț Lupu


Neagoe a dezvăluit că a fost avertizat pe nedrept, asta după ce i-a atras atenția tușierului că este înjurat de un fotbalist de la Concordia Chiajna. Potrivit antrenorului de la FC Argeș, arbitrul de pe margine nu a ținut cont de faptul că este apostrofat și, mai mult, l-a chemat pe central, iar acesta din urmă i-a acordat cartonașul galben lui „Geană”.

Citește și: Patrick Mouratoglou își recunoaște vina în scandalul de dopaj al Simonei Halep


„Prima înfrângere, da, dar cred că am pierdut în urma unui joc bun, în care nu meritam să pierdem. Cei de la Chiajna nici nu au trecut centrul terenului și la prima minge au dat gol, din acel corner simplu. Am exersat două zile fazele fixe, fiecare știa ce are de făcut. Consider că am dominat mai mult, ne-am creat situații de a marca, dar asta este situația. Supărarea mare este că nici oamenii care conduc jocul nu își fac datoria. Este jenant. I-am atras atenția băiatului de la tușă, este chiar rușinos, că jucătorul de la Chiajna l-a înjurat în fața mea. Eram 20 de oameni pe bancă și i-am zis ‘Băi, te înjură, măcar ia atitudine, fă ceva’. Și el cheamă centralul și îmi dă mie galben. Este rușinos. Ar trebui să aibă puțină mândrie, să se respecte pe ei. Nici nu am cuvinte”, a spus Eugen Neagoe, conform digisport.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...