Marți, 31 octombrie, în cadrul misiunilor zilnice, polițiștii de ordine publică din cadrul celor patru secții din Pitești au acționat depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală.
Citește și: Cruzime la Pitești. A aruncat o pisică în foc! Dosarul e la Parchet
Cu acest prilej ei au identificat, pe strada Depozitelor din municipiu, două femei, cu vârstele de 23, respectiv 30 de ani, aflate, cum se spune, „la produs” – după cum informează Biroul de presă al IPJ Argeș.
Mai exact, „damele” atrăgeau persoane în vederea practicării de raporturi sexuale, spre a obține foloase materiale. Pentru aceste fapte ele au fost sancționate contravențional, conform Legii 61/1991R.
Cu o zi înainte, pe același „traseu”, polițiștii amendaseră o femeie în vârstă de 46 de ani tot pentru așa ceva: iețise să facă „trotuarul”. Adică sex pe bani.
0 Comentarii