Web Analytics
scris joi, 03.03.2016

Narcis Sofianu: „Singura implicare a Primăriei Piteşti în domeniul sănătăţii este aceea de vânzare a locurilor de veci”

Liberalul Narcis Sofianu a criticat, în cadrul conferinţei săptămânale de presă a partidului, neimplicarea Primăriei Piteşti în domeniul sănătăţii. Sofianu a atras atenţia că municipiul reşedinţă de judeţ nu are nici măcar un dispensar medical şi că la repartizarea unităţilor sanitare, Primăria Piteşti a refuzat să ia în administrare unul dintre spitalele din localitate. „Piteştiul, din punctul de vedere al Primăriei şi al Consiliului Local, nu are nici măcar un dispensar comunal. Ăsta este nivelul de implicare. Singura implicare în domeniul sănătăţii la nivelul Primăriei Piteşti este aceea de vânzare a locurilor de veci, adică la final. Din păcate, sună cinic, dar mai cinic este să stai, să administrezi un buget mare, să torni pavele şi să pui betoane şi să nu vezi că de fapt s-a ajuns la o situaţie la care apar tot felul de bacterii, de viruşi şi noi n-avem replică în judeţul Argeş, un judeţ care e în primele patru din ţară pe contribuţie la PIB şi un oraş Piteşti care are buget mult mai mare decât oricare alt oraş din România de dimensiunea lui. Asta înseamnă nepăsare, neimplicare, delăsare. Aflu că acum cei de la Primăria Piteşti au o campanie de stropire cu insecticid ca să omoare omizile, păduchii ţestoşi şi acarienii. Eu consider că cei mai mari dăunători în ceea ce priveşte copacii şi arbuştii din Piteşti sunt dl Pendiuc şi dl Ionică. Acarienii, omizile şi păduchii ţestoşi nu au distrus atâţia copaci şi arbuşti câţi au distrus dl Ionică şi dl Pendiuc în ultimul an. Şi-atunci mă întreb ce măsuri iau cei de la ADP împotriva acestor mega-dăunători ai pomilor şi ai spaţiilor verzi? Sau se aşteaptă până în iunie să-i combată cetăţenii? Asta este implicarea şi are o mare legătură! Avem copii cu din ce în ce mai multe incidenţe la boli de astm, de plămâni, de alergii”, a mai spus preşedintele PNL Piteşti.

Narcis Sofianu: „Singura implicare a Primăriei Piteşti în domeniul sănătăţii este aceea de vânzare a locurilor de veci”

I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită