Web Analytics
scris miercuri, 02.03.2016

Vicele Ionică: „Cel mai târziu în aprilie se va inaugura gara Piteşti”

Deși nu a fost anunțat încă un termen oficial privind inaugurarea noii Stații CFR Pitești Sud, viceprimarul Piteștiului Cornel Ionică spune că Ministerul Transporturilor, nu el, se ocupă cu alegerea datei: „Lucrările sunt gata. Acum se mai lucrează pe exterior, iar Primăria se ocupă cu  aceste lucrări în exteriorul gării pe domeniul public. Comisia de finalizare a lucrărilor, ministerul o stabilește. Au făcut o primă recepție a lucrării. Urmează să se stabilească o dată a inaugurării, cred că cel târziu în aprilie”, a precizat vicele Cornel Ionică. În urmă cu peste 5 ani, pe 28 iulie 2011, în urma evaluării și aprobării cererii de finanțare, AM POS Transport și Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA semnau contractul de finanţare pentru proiectul „Modernizarea unor stații de cale ferată din România – Stația de cale ferată Pitești”. Valoarea proiectului de 82.337.272 lei, dintre care 45.048.986 lei a constituit finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană. Contractul a fost atribuit, prin licitaţie deschisă internaţională, asocierii de firme SC Unicon SA – Leonard Wiess RO SRL, lider fiind SC Unicon SA.
Alex Vlaicu

Vicele Ionică: „Cel mai târziu în aprilie se va inaugura gara Piteşti”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...