Web Analytics
scris duminică, 22.10.2023

Ciolacu se întâlnește din nou cu sindicatele din educație

Premierul Marcel Ciolacu va avea, luni, la ora 12.00, consultări cu reprezentanții sindicatelor din educație, potrivit programului oficial anunțat de Palatul Victoria. Șeful Guvernului s-a mai întâlnit și în 16 octombrie cu sindicatele din învățământ.

Ciolacu se întâlnește din nou cu sindicatele din educație

Citește și UE: Măsuri de combatere a criminalității organizate și a traficului de droguri

Luni, 16 octombrie, reprezentanții sindicatelor din educație au fost chemați la Guvern pentru a discuta despre majorările salariale promise, dar un comunicat al Guvernului preciza doar că s-a discutat despre programe sociale și investiții în educație dar și despre demararea unor acțiuni privind „eliminarea inechităţilor salariale pentru personalul din învăţământ”.

Nici un cuvânt despre noua lege a salarizării, pe baza căreia de la 1 ianuarie 2014, angajații din sistemul de învățământ ar trebui să primească majorările salariale promise prin ordonanță de urgență, pentru încetarea grevei generale care a avut loc în luna mai a acestui an, a scris Edupedu.ro.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită