# „După ce voi fi externat din spital vom sta de vorbă punctual asupra tuturor problemelor”, îi asigură arhiepiscopul pe clericii nemulțumiți printr-un sms transmis reporterului de la Jurnal de Argeș # Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului le cere preoților care au sesizări privind diferite nereguli să le depună la Cancelarie
Enoriașii, alături de foarte mulți preoți din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, se arată tot mai îngrijorați de faptul că, de aproape două luni, ÎPS Calinic nu a mai fost văzut în public. Iar această nemulțumire tot mai crescândă transformă eparhia din județul nostru într-un cazan aflat sub presiune.
Mesajul ÎPS Calinic către preoții nemulțumiți
De altfel, în ediția de săptămâna trecută a ziarului nostru, am publicat în exclusivitate informația că arhiepiscopul este bolnav și că a fost internat la o clinică din Viena pentru investigații amănunțite. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, Înalt Prea Sfințitul s-a trezit și cu o sesizare trimisă de mai mulți preoți din Pitești pe adresa patriarhului și din care reiese că în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului e pe cale să se instaleze un vid de autoritate, de când, profitând de absența șefului Calinic, la butoanele instituției s-a instalat „locotenentul” Caliopie Ichim. Cum după articolul de săptămâna trecută, chiar pe adresa redacției a fost trimisă o scrisoare în care mai mulți purtători de sutană reclamă, sub protecția anonimatului, mai multe probleme existente la nivelul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, unele de notorietate, l-am contactat chiar pe ÎPS Calinic. Surpriza, chiar și pentru noi, a fost că arhiepiscopul ne-a confirmat că este bolnav, dorind să transmită preoților, prin intermediul Jurnalului de Argeș, următorul mesaj: „După ce voi fi externat din spital vom sta de vorbă punctual asupra tuturor problemelor. Preoții să fie îndrumați de dvs. să depună la Cancelarie doleanțele care se vor rezolva în spiritul legii.”
Caliopie Ichim: „Să ne rugăm pentru sănătatea ÎPS și să lăsăm sesizările”
Fără a comenta prea mult pe marginea nemulțumirilor din Eparhie, părintele Protosinghel Caliopie Ichim, consilier și mâna dreaptă a ÎPS Calinic, ne-a spus: „Eu zic să ne rugăm pentru sănătatea ÎPS și să lăsăm sesizările.”
Cum comentează feţele bisericeşti starea de sănătate a ÎPS Calinic
Preotul Constantin Mărioara: „Da, am auzit că face un tratament”
Dorind să vedem care este starea de spirit a preoților din Pitești și din județ, am întrebat, prin sondaj, mai multe fețe bisericești cum văd starea de sănătate precară a arhiepiscopului. Și, pe cale de consecință, dacă există o legătură între aceasta și lipsa de autoritate pe cale a se instala la nivelul Eparhiei Argeșului și Muscelului.
# Preot Constantin Marioara, Biserica Sfânta Vineri Pitești: „Nu știu să vă spun prea mult, că eu m-am cam îndepărtat de dumnealor. Da, am auzit și eu că ar fi bolnav, că face un tratament. Referitor la o anumită retragere, nici în legătură cu asta nu pot să vă spun prea multe decât că, da, numai în această situație de boală, Doamne ferește, ar fi de înțeles o retragere”.
# Preot consilier Nicolae Dinică-Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului: „Nu există așa ceva! Nu este vorba despre o îngrijorare pentru că ÎPS Calinic face doar o serie de investigații medicale așa cum este normal să le facă orice persoană. În rest, speculații, minciuni…”
# Pr. Gheorghe Gârbea, Biserica Sfânta Treime din Pitești: „Eu nu știu de așa ceva. Nu am auzit nimic oficial.”
# Pr. paroh Victor Sturzeanu, Biserica Mavrodolu Pitești: „Iertați-mă, dar nu știu nimic. Noi la Mavrodolu avem un program încărcat de slujbe și alte activități. Nu prea avem timp. Noi, oricum, îl pomenim pe Prea Înaltul în slujbele noastre pentru sănătate și pentru bine.”
Fostul protop de Muscel, Eugeniu Matei: „Nu cred că e bolnav, un asemenea om nu poate fi bolnav”
Problema stării de sănătate a Înalt Prea Sfinţitului Calinic este bine păzită de preoţimea musceleană. Încercările de a obţine păreri de la câţiva slujitori ai Domnului din Protopopiatul Muscelului au evidenţiat caracterul secret al situaţiei în care se află Arhiepiscopul, neputând fi contactat pe acest subiect nici protopopul Petre Moşoianu. Detaşat, oarecum, de rumoarea actuală, fostul protoiereu al Muscelului, Eugeniu Matei, a fost singurul care a acceptat să discute deschis despre acest lucru.
„De când m-am retras la Valea Popii, eu nu mai ştiu prea multe despre treburile de la Arhiepiscopie. În afară de rugăciunile mele şi cele din cărţile bisericeşti pentru Înalt Prea Sfinţia Sa, eu nu am altă legătură cu Părintele Arhiepiscopul nostru Calinic. Dacă e în activitate, să-i dea Dumnezeu ani mulţi în lucrarea sa, dacă e sănătos, să-l ţină Domnul mulţi ani aşa, dacă e bolnav, cum se vehiculează, să-i dea Dumnezeu sănătate…, dar nu cred că e bolnav, un asemenea om nu poate fi bolnav! Noi ne plecăm în faţa Domnului nostru Dumnezeu şi lucrurile sunt aşa cum şi cât le rânduie Domnul!”.
Ce conţine scrisoarea ce tulbură apele la Arhiepiscopie
Iată însă ce ne spun preoții care ne-au scris la redacție: „Suntem un grup majoritar de preoți din Arhiepiscopia Argeșului și vrem să vă aducem la cunoștință o serie de abuzuri făcute de superiorii și conducătorii noștri, consilierii eparhiali Caliopie Ichim, Nicolae Dinică, Puiu Andrei Diaconescu, abuzuri ce continuă de zeci de ani cu știrea Arhiepiscopului CALINIC. De frică, nu vorbește nimeni căci este destituit imediat, de aceea am recurs la această scrisoare în care amintim:
– tăierea abuzivă salarii – salarii provenite din fonduri proprii și de la Consiliul Județean – punându-i pe cântăreți și personalul auxiliar să semneze că și-au donat salariile;
– impunere cotă achiziționare și vânzare lumânări, calendare, ziare și reviste preoțești;
– cereri permanente bani pentru Catedrala Episcopală;
– amenințări prin sms sau telefon din partea Sectorului Social, Filantropic și de Misiune, ca preoții să desfășoare acțiuni sociale, pe care Arhiepiscopia să și le promoveze în mediul virtual dar fără să sprijine niciodată financiar vreo acțiune. Cine nu face așa este mutat „disciplinar” aiurea prin eparhie și aduși înlocuitori de Caliopie – cu știrea lui Calinic;
– mașini de lux din banii preoților;
– nu există comunicare între preoți și Arhiepiscopie, ședințele trimestriale desfășurându-se uneori în prezența elevilor de seminar și întotdeauna departe de ochii presei, amenințări cu demiteri și strămutări;
– scindarea și modificarea teritorială a protoieriilor fără nicio explicație dată preoților, doar pe considerentul că așa vrea Arhiepiscopul sau Consilierul său personal, Caliopie Ichim. Se pune întrebarea cum mai poate fi preoțit când a omorât un om într-un accident auto (acoperindu-l pe Calinic);
– nerespectarea Statutului BOR cu privire la hirotonia preoților – fără pată;
– achiziționarea la Arhiepiscopie a unei microcentrale nefuncționale;
– Consilierii Arhiepiscopiei sunt persoane foarte tinere, lipsite de orice experiență (25-37 ani) ocupând poziții esențiale, fără studii care să le permită ocuparea funcțiilor. Aceștia sunt numiți prin Binecuvântare, fără să susțină niciun examen sau concurs de ocupare a postului;
– la nivelul seminariilor teologice directorii sunt numiți de Arhiepiscop;
– există metode bine puse la punct de a atrage elevii din seminarii pe care îi conving să se călugărească sau îi folosesc pe post de spioni, trimițându-i la slujbe prin biserici și mănăstiri, nu pentru a se ruga, ci pentru a culege informații despre diferiți slujitori ce urmează să fie demiși;
– protopopii sunt numiți după interesul personal al Arhiepiscopului din tagma cea mai de jos, cu școală puțină, cărora li se dictează și impune foarte ușor ceea ce este de făcut;
– salariile cântăreților sunt tăiate abuziv la jumătate sau chiar mai jos, aceștia fiind umiliți și înjosiți cu fiecare ocazie sub pretextul că dau ajutor catedralei de la Argeș benevol, dar de fapt sunt șantajați cu închiderea contractului de muncă.
Despre toate acestea și multe altele, vă rugăm să vă interesați îndeaproape, trimițând la verificări specialiști, oameni competenți care ne pot scoate de sub asuprirea calinică și caliopească. Aceleași informații ajung în același timp și în atenția altor organe abilitate. ACESTE ABUZURI TREBUIE OPRITE!”
Material realizat de Alina Crângeanu




























0 Comentarii