Web Analytics
scris miercuri, 18.10.2023

Atentatele teroriste, o ameninţare pentru ţările europene

Atentatele teroriste par să fie o ameninţare tot mai serioasă la adresa statelor membre ale Uniunii Europene, într-un moment în care conflictul din Orientul Mijlociu escaladează. Luni seara, un atac terorist a avut loc în Bruxelles. Două persoane au fost ucise şi cel puţin una rănită de către un bărbat care a început să tragă la întâmplare în oamenii de pe stradă în timp ce striga „Allahu Akbar”. Suspectul a fost împuşcat mortal de poliţişti, conform BBC.

Atentatele teroriste, o ameninţare pentru ţările europene

Citește și: Peste 500 de persoane au murit în urma bombardării unui spital din Gaza


Ieri dimineaţă, premierul belgian a anunţat că atacatorul se afla ilegal în Belgia şi era cunoscut de poliţie pentru trafic de persoane şi subminarea securităţii statului. Atacatorul, în vârstă de 45 de ani, s-a identificat drept membru al Statului Islamic.
Tot ieri, în Franţa, Palatul Versailles a fost evacuat pentru a doua oară în ultimele zile, după o nouă alertă cu bombă, şi a rămas închis întreaga zi, conform AFP. În acelaşi timp, zilele trecute, Muzeul Luvru, cel mai mare şi notoriu muzeu din Franţa, a fost nevoit să-şi închidă porţile din cauza unei alerte cu bombă. Și în Polonia, la Varşovia, a fost semnalată o alertă. De asemenea, ieri, două licee din Strasbourg au fost evacuate din cauza unor alerte cu bombe, iar transportul în comun a fost perturbat. Alertele au venit după ce vineri a avut loc, la un liceu din Arras (Pas-de-Calais), un atac ce a costat viaţa unui profesor.

Citește și: Simona Bucura-Oprescu anunță noi măsuri pentru refugiații din Ucraina în România


Cele mai mari comunităţi musulmane din Europa se află în ţări precum Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Belgia. Aceste ţări au atras un număr semnificativ de migranţi musulmani în decursul mai multor decenii. Motivele migraţiei musulmane în Europa sunt diverse, inclusiv căutarea unor oportunităţi economice, refugiaţii care fug de conflicte sau persecuţii în ţările lor de origine şi reunificarea familiilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită